Pe aceeași temă
Instituția transmite că examinează cererile pentru sesizarea încălcării drepturilor cetățenești în acest caz. Totuși, punctează Avocatul Poporului, nu se poate sesiza în situația unor încălcări ale drepturilor unor persoane fizice săvârșite de alte persoane fizice. Așadar, instituția transmite că se ține deoparte de cazul scrisorii prezentatoarei de la Antena 3 către un copil minor.
Comunicatul integral:
“Avocatul Poporului a primit, în ultimele zile, mai multe petiții privind solicitări de sesizare din oficiu în cazul semnalat de presă privind scrisoarea jurnalistei Antena 3, Oana Stancu, adresată unui minor, scrisoare difuzată de către respectivul post de televiziune.
Cu privire la solicitările sus-menționate, Avocatul Poporului precizează faptul că Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, republicată, stabileşte competenţa acestei instituţii la Art. 1 alin. (1) care statuează că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, iar la Art. 28 este stabilit că prevederile prezentei legi se aplică şi actelor administrative ale regiilor autonome.
Prin urmare, Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect sesizarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi regii autonome. Avocatul Poporului nu se poate sesiza în situaţia unor presupuse încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ale unor persoane fizice, prin acte sau fapte de natură administrativă, civilă, contravenţională, penală ori de altă natură, săvârșite de către persoane fizice, organizaţii, asociaţii, societăţi comerciale sau alte entităţi private”.
Cititi articolul Oanei Stancu, publicat in Jurnalul National:
"Dragă Ilinca,
Îți încredințez astăzi această scrisoare ca pe un manifest pentru viitor. Pentru un viitor nu foarte îndepărtat, în care tu vei trece pragul maturității, iar tatăl tău pe cel al senectuții. Îți scriu ție, în speranța că, alături de copiii mei și de toți cei de vârsta voastră, vei construi o lume în care să încăpem și noi, cei care v-am crescut, alături de voi. Poate că atunci când vom veni acasă cu pungi pline de medicamente, voi, copii buni, ne veți îngriji și ne veți mângâia și vă veți ruga la Dumnezeu să mai stăm puțin alături de voi, să nu ne ducem încă. Poate că nu-ți va fi nici rușine și nici nu-ți vor crea nervozitate sau dispreț momentele de familie din care tatăl tău se va extrage des pentru a merge la toaletă, pentru că vezi, așa e vârsta. Poate că îi vei cumpăra tu însăți mult hulitul Urinal de azi. Poate că nu vei simți că îți strică masa cu prietenii dacă i se mișcă proteza. Și poate că în loc să-l trimiți în colțul uitării, îl vei consulta, arătându-i respect.
Ilinca,
Astăzi abia ai împlinit zece ani. Ești încă la vremea poveștilor. Roagă-ți tatăl să-și amintească de hârtia de calc pe care bunica ta ținea prăjiturile și el așeza litere. De băncuța din fața casei pe care bunicul lui, cu piciorul țeapăn, se așeza pentru a spune povești din război. De oamenii din Șeica Mare sau din Copșa Mică, acolo unde s-a născut. Oare mai au dinți? Oare ei se înghesuie la piață vinerea “pentru că sunt reduceri la urzici”? Oare „se bucură de niște mici moca”? Sau „așteaptă soarele să iasă ștevia”? Întreabă-l despre fabricile în care au muncit și ce s-a ales de ele. Întreabă-l dacă nu cumva „adunătura asta de zombie” cu ale ei „cupoane de pensie, proteze, bastoane, băști, căciuli cu urechi, pastile și rețete compensate” în urmă cu 26 de ani câștiga libertatea pe seama căreia el, tatăl tău, și-a câștigat pâinea. Întreabă-l dacă adunătura de zombie nu avea atunci chiar vârsta lui de azi: 40 de ani!
Ilinca,
Și te mai rog ceva: ai putea, când îi pui aceste întrebări să fie și bunicii tăi prin preajmă? Iar televizorul ar putea fi pe BBC sau CNN? Că doar nici Christiane Amanpour n-o mai fi vreo tinerică! Oare și despre Wolf Blitzer tatăl tău crede că e „indecent să mai fie jurnalist”? Că e „decuplat, prăfuit și vai de capul lui obligând o lume întreagă să-l suporte și să-i asculte hârâitul tot mai obosit”? Că doar așa crede tatăl tău despre jurnaliștii trecuți de 50 de ani!
Ilinca,
Îți doresc ca aceste întrebări să-ți aducă un tată care să îmbătrânească mai frumos decât trăiește azi!"
Săptămâna aceasta, Grupul pentru Dialog Social, Freedom House România şi Expert Forum au adresat Consiliului Naţional al Audiovizualului o sesizare în care cer discutarea cu celeritate a cazului Oana Stacu Zamfir si a postului Antena 3.
“Considerăm că gestul Oanei Stancu Zamfir este incalificabil atât din perspectiva eticii profesionale, cât şi din cea a traumelor psihice pe care le poate provoca unui minor. Implicarea în disputele publice a minorilor este un fapt deosebit de grav şi descalificant, care trebuie penalizat”, argumentează cele trei organizații. (Citește integral)
***
Conflictul dintre Antena 3 si Dan Tapalaga a aparut in urma descrierii pe care acesta le-a facut-o celor care au luat parte la mitingul organizat de Antena 3 in Piata Constitutiei, in semn de protest fata de decizia de evacuare pe care televiziunile trustului Intact au primit-o din partea ANAF.