Avocatul Poporului: problema reducerii posturilor din învăţământ poate fi rezolvată de parlament

Bernard Noghiu | 03.02.2010

Pe aceeași temă

În urma apelului făcut de către Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), pe data de 11 ianuarie, prin care se cerea ca să fie sesizată Curtea Constituţională cu privire la reducerea cu 15.000 a posturilor din învăţământ, Avocatul Poporului a răspuns, miercuri, că nu există temeiuri pentru acest demers şi că problema poate fi rezolvată de parlament, atunci când OUG 114/2009 va fi dezbătută.

Aurel Cornea, preşedintele FSLI a declarat că "suntem surprinşi de acest răspuns, având în vedere că elaborarea acestei ordonanţe s-a făcut cu încălcarea normelor procedurale legale referitoare la obligativitatea consultării partenerilor de dialog social, atunci când se emit astfel de acte normative".

Avocatul poporului arată în raport că este important caracterul de urgenţă motivat de criza economică şi de măsurile pe care România trebuie să le ia, măsuri asumate prin semnarea acordului de împrumut cu FMI.

În acelaşi raport, se arată că o altă motivaţie pentru care nu s-a făcut sesizarea Curţii Constituţionale este acela că "se are în vedere faptul că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată".

În concluzie, precizează Avocatul Poporului, "rezolvarea problemei sesizate revine parlamentului, deoarece art. 115, alin. 5 din Constituţie stabileşte că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României". În continuarea raportului, se subliniază că "art. 115, alin. 7 din Constituţie instituie competenţa parlamentului de a aproba sau a respinge printr-o lege ordonanţele cu care a fost sesizat. Astfel, parlamentul are suficiente pârghii pentru rezolvarea eficientă a acestor problemele".

Avocatul Poporului adaugă, în raport, că cei care sunt interesaţi pot sesiza instanţele judecătoreşti şi pot invoca în cadrul unui proces excepţia de neconstituţionalitate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22