Azi se stabilesc completurile de 5 judecători care îi vor judeca pe Udrea, Ponta, Tăriceanu

Laurentiu Gheorghe | 03.01.2022

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) stabilește, luni, cine sunt judecătorii care vor face parte din Completurile de 5 judecători pentru 2022.

Pe aceeași temă

Stabilirea completurilor se va face prin tragere la sorți, începând cu ora 12.

Cele mai importante dosare care ar putea ajunge pe masa judecătorilor de la Completul de 5 sunt ale Elenei Udrea, “Gala Bute”, Victor Ponta cu Turceni- Rovinari și Darius Vâlcov, procesul în care fusese condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță.

Toate au fost suspendate ca urmare a deciziei Curții Constituționale, privind constituirea completurilor.

De asemenea, printre dosarele cu miză se regăsesc procesul fostului președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind incompatibilitatea unui fost senator, în care Tăriceanu a fost achitat.

Un alt dosar cu miză este cel al lui Gabriel Oprea, referitor la maşina de lux cumpărată de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, în care, de asemenea, judecătorii au dat decizie de achitare.

Totodată, judecătorii de la Completul de 5 ar putea decide cariera judecătorului Cristi Danileț, exclus din magistratură pentru mai multe postări de pe Tik Tok.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22