AZIR protesteaza contra presiunilor facute de PSD in cazul alegerii conducerii TVR

Vlad Toma | 24.03.2016

Asociatia Ziaristilor Indepedenti din Romania (AZIR) critica intr-un comunicat transmis astazi presiunilor făcute de majoritatea parlamentara din jurul PSD pentru a poziționa la conducerea TVR candidatul cel mai dezirabil politic

Pe aceeași temă

 

Cititi comunicatul AZIR:

 

"În apărarea principiului respectării legii și al neingerinței politice, Asociația Ziariştilor Independenți din România – AZIR, Secția românească a Asociației Europene a Jurnaliştilor-AEJ, protestează împotriva presiunilor făcute de parlamentarii majorității pentru a poziționa la conducerea TVR candidatul cel mai dezirabil politic. Șicanarea d-lui George Orbean, ales de membrii Consiliului de Administrație al TVR pentru funcția de Președinte-director general, jocul de-a cvorumul în plen, solicitarea unei ordonanțe de urgență pentru desemnarea PDG, amânarea votului parlamentar ș.a, reprezintă forme de abuz în raport cu Legea 41/1994 a SRR și SRTV și indică un grav dispreț față de proceduri și reguli.

 

Reamintim că politicienii s-au opus introducerii unor criterii ferme de competență, profil moral, atașament față de valorile democrației etc. în desemnarea membrilor consiliilor de administrație la SRTV și SRR, au ignorat semnalele de derapaj și de incompatibilitate (vezi cazurile Oana Stănciulescu desemnată de PNL, Christel Ungar, nominalizarea Președinției, sau Raico Cornea, desemnat de Grupul parlamentar al minorităților), în schimb inventează din mers criterii atunci când doresc să elimine incomozii. Solicităm să înceteze practica schimbării regulilor în timpul jocului și cerem respectarea votului CA al TVR, ai cărei membri au trecut deja prin filtrul comisiilor parlamentare. 

 

Îndemnăm Consiliul de Administrație al TVR, recent validat de parlament, să nu își modifice votul în alegerea Președintelui-director general, pentru a da un semnal de autonomie față de comanda politică.

 

Consiliul Director AZIR/AEJ"

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22