Băsescu critică dur băncile austriece: Aţi facut profituri uriaşe în România şi acum vreţi să ne sugrumaţi economia

Fara Autor | 24.11.2011

Pe aceeași temă

Preşedintele Traian Băsescu a criticat în termeni foarte duri sugestia băncii centrale austriece prin care băncile din această ţară ar trebui să-şi reducă liniile de finanţare oferite subsidiarelor din Europa de Est.. „Ori e o eroare, ori e o neînţelegere a efectelor", a spus Băsescu, prezent la o conferinţă pe teme economice.

Basescu a amintit că, la aderarea României la UE, una dintre condiţiile pe care a trebuit s-o îndeplinească România a fost privatizarea sistemului bancar.

În 2004, Austria deţinea preşedinţia Uniunii Europene.

"Vreau să nu fim în situaţia de a le aduce aminte partenerilor europeni că au condiţionat intrarea în UE de privatizarea sistemului bancar. Vă aduc aminte că aţi obţinut profituri uriaşe în România. Iar dacă astăzi vă pregătiţi cumva să lăsaţi economia României nefinanţată o vom considera un act lipsit de fair-play", a mai spus şeful statului.

"Vreau să cred că acest lucru nu se va întâmpla şi că nu vom şi puşi noi, cei care am aderat mai târziu, să plătim lăcomia sistemelor bancare de când făceau credite cu buletinul. Apelaţi şi acum la acele instrumente, nu la sugrumarea economiei", a adăugat Băsescu.

Băncile austriece vor trebui să-şi reducă liniile de finanţare oferite subsidiarelor lor din Europa de Est, potrivit unei instrucţiuni emise de Banca Centrală a Austriei în urmă cu două zile.

România este una dintre ţările ce ar putea fi puternic afectate, deoarece sectorul bancar românesc este dominat de băncile austriece.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22