Pe aceeași temă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, dumunică, la Palatul Cotroceni, despre fotografiile în care apare îmbrăcat cu tricoul PMP şi alături de lideri ai acestui partid, că are dreptul să se îmbrace cum vrea, şi că va vota Partidul Mişcarea Populară, pentru că legea nu îi interzice să voteze, scrie Mediafax. Vicepresedintele PDL, Radu F. Alexandru, il acuza pe presedintele Basescu de un "desantat partizanat politic", spunindu-i ca poate sa se imbrace cum vrea acasa.
"Vă spun din nou, păcat că sunt cu steagurile în spate, că aş fi venit tot cu acel tricou. Am dreptul să mă îmbrac cum vreau", a spus Băsescu.
Şeful statului a răspuns şi la ideea unui partizanat politic, venit din partea preşedintelui ţării, prin purtarea acelui tricou.
"Voi vota Partidul Mişcarea Populară M-aţi întrebat. Dacă nu m-aţi fi întrebat, nu v-aş fi răspuns. (..) Eu voi vota Partidul Mişcarea Populară", a spus Băsescu.
În opinia preşedintelui, promovarea deschisă a partidului condus informal de Elena Udrea, nu reprezintă o încălcare a Constituţiei. "Nu (am încălcat Constituţia, n.red.) Prin Constituţie nu mi se interzice să votez!", a mai spus Băsescu.
Radu F. Alexandru: Puteti sa va imbracati cum vreti in casa
Vicepresedintele PDL, Radu F. Alexandru, ii da replica presedintelui Basescu, acuzindu-l de „cel mai desantat partizanat politic si ca incalca Constitutia.
„Declarația dezinvoltă a președintelui Băsescu este corectă. Dar incompletă: are dreptul să se îmbrace cum vrea în casă! Când nu-l vede nimeni, în afara familiei. Altfel, ”libertatea” pe care și-o revendică este o sfidare inadmisibilă a Constituției țării și a celui mai elementar bun simț. Iar a invoca dreptul de a vota, pe care nu i-l contesta nimeni, pentru a motiva cel mai deșănțat partizanat politic este o mostră de șmecherie ieftină, în fața căreia, prin precaritatea argumentației, nu poți decât să roșești”, sustine Radu F. Alexandru intr-o replica remisa redactiei.
Vicepresedintele PDL continua spunind ca presedintele Basescu s-a transformat „în agentul electoral al unui partid politic și, eliberat de orice temere în fața unei noi suspendări, să dai o probă continuă de batjocură la adresa Legii este cea mai dureroasă și nedreaptă palmă dată tuturor acelora care au crezut și au văzut în Traian Băsescu un apărător autentic al statului de drept”.
Basescu, poze cu Udrea la malul marii
Preşedintele Traian Băsescu, purtând un tricou cu inscripţia "Vote for PMP" şi cu sigla acestei formaţiuni, apare într-o serie de fotografii realizate la malul mării, alături de lideri ai Partidului Mişcarea Populară, imaginile fiind postate pe contul de Facebook al Elenei Udrea.
Elena Udrea a postat vineri după-amiază pe contul său de Facebook o serie de fotografii intitulată "Traian Băsescu cu tinerii şi femeile din PMP". Fotografiile sunt realizate la malul mării, pe plajă.
Astfel, Traian Băsescu apare îmbrăcat în pantaloni albi, pantofi sport şi un tricou alb cu sigla PMP şi cu mesajul "Vote for PMP", alături de soţia sa, Maria Băsescu, purtând la rândul său un tricou cu sigla PMP şi cu inscripţia "Made me do it", precum şi de mai mulţi lideri şi candidaţi ai partidului, între care Elena Udrea, Cristian Preda, toţi având tricouri albe cu sigla PMP.
În unele dintre fotografii, preşedintele dă mâna cu candidaţi şi lideri ai PMP, între care Elena Udrea, care are şi ea un tricou alb cu sigla PMP şi inscripţia "I'm popular", şi Cristian Preda, îmbrăcat într-un tricou pe care este imprimată o poză cu mere roşii.
Potrivit unor surse din partid, mai mulţi lideri locali şi naţionali ai formaţiunii s-au întâlnit vineri cu preşedintele Traian Băsescu la Neptun. Reprezentanţii PMP au avut o discuţie cu şeful statului la un local din staţiune, iar apoi au mers pe plajă, după care i-au prezentat colecţia de tricouri a partidului şi au făcut mai multe fotografii cu şeful statului.