Băsescu, despre Regele Mihai: Nu am nimic de retractat

Fara Autor | 29.06.2011

Pe aceeași temă

Preşedintele a refuzat să-şi ceară scuze faţă de Regele Mihai şi a făcut o paralelă între meseria sa de comandant de navă şi cea de şef de stat. Un şef de stat are naţiunea lui pe care nu o lasă singur, a insistat Băsescu in emisiunea "Nasul" de la 10 TV.

"Eu am respectat punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă, al istoricilor. Unii istorici acceptă pozitiv toată perioada în care fostul rege Mihai a domnit. Eu am un raport al unei Comisii prezidenţiale care a analizat comunismul. A fost o comisie de specialişti. Nu am îndrăznit şi nu am competenţa să spun ce a fost bine şi ce a fost rău, nu cred că a ajuns să se analizeze la rece perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Eu vă spun un lucru simplu, care nu-mi schimbă definiţia de la şef de stat la şef de stat. Nu sunt ziarist, nici istoric, nici lătrău de televiziune. Am dreptul la o opinie".

"Eram săptămânile trecute la Neptun şi ieşisem în mare şi la un moment dat erau doi scafandri. O doamnă care mi-a spus: uite Traiane, poate au nevoie de noi. Am mers mai departe. Mă fată dragă, meseria mea este despre salvat oameni pe mare. Spre deosebire de ruda cu care eram mare, eu ştiam ce înseamnă scafandru în mare. Vorbim despre oameni salvaţi, meseria mea a doua, dincolo de a duce vapoare pe mare, este să salvez oameni pe mare. Astea fac parte din seturil mele de valori. În meseria mea, un comandant de mare care sare primul în barca de salvare şi nu îl interesează ce se întâmplă cu echipajul... puneţi-i dumneavoastră eticheta. Laş ar fi puţin spus. În meseria asta, într-o singură situaţie îţi pierzi brevetul: când îţi abandonezi echipajul. Aşa e ca şef de navă, asa e ca şef de stat. Un şef de stat are naţiunea lui, pe care nu o lasă singura, nu o abandoneaza. Probabil sunt deformat profesional. Profesia mea mă obligă să gândesc aşa. Asta este setul meu de valori".

"În ceea ce am spus despre Regele Mihai nu am ce să retractez. Dar am dat explicaţia.", a declarat preşedintele Traian Băsescu la 10 TV.

In plus, presedintele a tinut sa remarce faptul ca nu a primit reprosuri de peste hotare, dand drept exemplu faptul ca a fost invitat alaturi de ceilalti sefi de stat la nunta printului de Monaco, la care nu va merge insa, ci va trimite o scrisoare de felicitare si un cadou, o ceramica de un artist roman.

Traian Basescu a respins categoric speculatiile legate de o incercare a sa de reabilitare a maresalului Antonescu.

"Eu pe Antonescu il acuz fara menajamente de Holocaust, nici urma de ezitare. Uitati-va ce se intampla in lumea araba, ce s-a intamplat si in Romania, cu sefi de stat care au ordonat sa se traga in populatie. Daca se oprea la Nistru era perfect(...) Nu e de tolerat uciderea pe criterii etnice. Suntem toti lasati pe pamantul asta sa traim", a subliniat Traian Basescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22