Băsescu despre scandalul cărnii de cal: Dacă se constată nereguli, vom fi decredibilizaţi mulţi ani. Putem avea RESTRICTII la export

Fara Autor | 10.02.2013

Pe aceeași temă

România va fi decredibilizată pentru "mulţi ani" dacă se vor constata "nereguli la expeditor", a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu, comentând problema importurilor de carne de cal posibil din România în Marea Britanie, relateaza Mediafax.

 

"E o mare problemă. Vreau să ştiţi că de se va constata că au existat nereguli la expeditor, deci în România, România va fi decredibilizată pentru mulţi ani. Vreau să cred, sper, că nu se va întâmpla acest lucru. Văd că instituţiile statului s-au pus în mişcare în acest caz. Sper să nu fie de la noi o etichetare falsă.
Chiar dacă nu discutăm de un produs toxic, carnea de cal este la fel de comestibilă ca şi cea de vită, dar o etichetare falsă pentru obţinerea unui câştig ilegal va decredibiliza România pentru o lungă perioadă de timp şi riscurile să avem restricţii la export sunt foarte mari",
a declarat preşedintele Băsescu.

 

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat, sâmbătă, că a solicitat Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) un raport în problema cărnii de cal pentru lasagna, posibil importată din România, pentru a fi identificată cât mai repede sursa acesteia.

"Eu am cerut un raport şi nu aş vrea să mă exprim înainte de raportul pe care îl va prezenta preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare. Cred că îl voi primi chiar astăzi şi după aceea voi fi în măsură să vă dau mai multe detalii. Eu sper să identificăm cât mai repede (sursa-n.r.), ţine până la urmă de trasabilitatea produselor şi de modalitatea în care ele sunt controlate pe mijlocul acesta de transport, de aici către celelalte pieţe din Uniunea Europeană", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Piteşti, ministrul Agriculturii, Daniei Constantin.

Guvernul britanic a exclus duminică posibilitatea de a impune un moratoriu asupra cărnii importate din UE, aşa cum a cerut o deputată a Partidului Conservator, aflat la putere, având în vedere amploarea scandalului privind carnea de cal descoperită în produse ce ar fi trebuit să conţină vită, conform AFP.

Cantităţi importante de carne de cal - până la 100 la sută - au fost descoperite în Marea Britanie în carne pentru friptură, apoi în lasagna şi spaghete bolognese care ar fi trebuit să conţină vită. Carnea pentru friptură a fost furnizată de companii britanice şi irlandeze, iar lasagna şi spaghetele bolognese de compania franceză Comigel. Aceasta din urmă s-a aprovizionat de la compania franceză Spanghero, care afirmă că a cumpărat carne din România. Dar asociaţiile profesionale româneşti din domeniul alimentar au respins duminică aceste acuzaţii, afirmând că originea problemei nu este în România, a relatat AFP.

Sursa: MEDIAFAX

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22