Băsescu le cere lui Antonescu şi Ponta să clarifice imediat regulile desfăşurării referendumului

Fara Autor | 13.07.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, le-a scris, vineri, preşedintelui interimar, premierului şi şefilor celor două Camere ale Parlamentului, cerându-le să clarifice "imediat" regulile după care se va desfăşura refrendumul din 29 iulie, relatează Mediafax. Absenta acestor clarificari este profund nedemocratica, afirma Basescu.



"În momentul de faţă există neconcordanţe între legislaţia privind organizarea referendumului din 29 iulie 2012, decizii ale Curţii Constituţionale a României şi hotărârea Parlamentului de suspendare a Preşedintelui României. Vă solicit să clarificaţi imediat regulile după care se va desfăşura scrutinul din data de 29 iulie 2012. Este vorba, în primul rând, despre regulile de validare a referendumului, numărul şi locul de amplasare a secţiilor de votare din ţară şi din străinătate, formula de reprezentare în comisiile din secţiile de votare şi durata efectivă a votării", afirmă Băsescu într-o scrisoare deschisă transmisă vineri lui Crin Antonescu, Victor Ponta şi Valeriu Zgonea.

Totodată, preşedintele suspendat subliniază că "absenţa acestor clarificări în cel mai scurt timp cu putinţă este profund nedemocratică pentru că induce confuzii majore în rândul cetăţenilor români cu drept de vot".

Pe de altă parte, Băsescu adaugă că în condiţiile în care campania pentru referendum a început la 6 iulie, este corect să nu fie modificate regulile fixate deja, precum data şi numărul de alegători din listele electorale folosite şi în alegerile locale din 10 iunie.

"De asemenea, consider corect să menţineţi numărul secţiilor de votaredin străinătate utilizate la alegeriile prezidenţiale din anul 2009", afirmă Băsescu.

El încheie scrisoarea adresând rugămintea să fie luate "toate măsurile necesare ca referendumul să se desfăşoare în spiritul corectitudinii faţă de practicile Uniunii Europene şi a deplinului respect în raport cu Constituţia României şi legile ţării".

Senatul se va reuni în sesiune extraordinară, marţi, iar Camera Deputaţilor se va reuni miercuri, pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22