Băsescu: "LOVITURA DE STAT" din vara lui 2012, de vină pentru EŞECUL Schengen

Fara Autor | 09.05.2013

Pe aceeași temă

Lovitura de stat din anul 2012, când USL a încercat, pentru a doua oară, demiterea preşedintelui României, este motivul pentru care nu a fost stabilit un termen exact din partea UE cu privire la aderarea la spaţiul Schengen, crede Traian Băsescu.

"Nu există alternativă credibilă la austeritate. Până la urmă, oricine poate înţelege că nu poţi scăpa de datorii făcând alte datorii. Austeritatea este foarte rea pentru populaţie, pentru economie, dar şi pentru politicieni, acolo unde astfel de măsuri se aplică. Dar trebuie să recunoaştem că oricât ar fi de rea austeritatea, ea are consecinţe infinit mai uşoare pentru populaţia şi economia unei ţări decât împrumuturile cu dobânzi nesustenabile de peste 6 – 7% sau decât intrarea ţării în încetare de plăţi. În cazul României suntem la stadiul la care echilibrele macroeconomice au fost restabilite, ceea ce ne-ar trebui ar fi un guvern competent care să genereze creştere economică durabilă şi locuri de muncă", a declarat Traian Băsescu într-un interviu acordat Caleaeuropeană.ro.

Preşedintele a comentat şi despre felul în care sunt utilizaţi şi atraşi banii europeni de către guvernanţi, criticând competenţa şi corectitudinea acestora. Şeful statului a explicat că România ar fi avut şanse la stabilirea unui termen în ceea ce priveşe aderarea la spaţiul Schengen, dacă nu ar fi existat "lovitura de stat" din vara anului trecut.

"Trebuie subliniat că România îndeplineşte criteriile tehnice pentru aderare şi, dacă nu ar fi fost lovitura de stat parlamentară din vara anului trecut, cu certitudine, la Consiliul JAI din octombrie 2012, se stabilea intrarea noastră în spaţiul Schengen. N-a fost să fie şi la noi nimeni nu pare a se simţi responsabil pentru acest lucru. Ba dimpotrivă, responsabilii de amânarea intrării României în Schengen par acum a susţine că au scos ţara din izolare", a mai spus Preşedintele.

Şeful statului a continuat cu explicaţiile despre imaginea României în Uniunea Europeană, amintind de faptul că încă există un "ministru penal" în actualul Guvern.

"Avem, încă, un ministru cu dosar penal în instanţă, ceea ce îi face pe europeni să se uite la noi ca la o ţară ce are alte standarde politice decât cele europene, încă încercăm tertipuri legislative în Statutul deputaţilor şi al senatorilor în zona imunităţii sau în aceea a incompatibilităţilor. Acestea sunt riscuri în ceea ce priveşte aderarea în Schengen, iar, pe de altă parte, demonstrează că interese politice mărunte sunt pentru actuala coaliţie mai presus de interesul naţional", a spus Traian Băsescu, în interviul acordat.

sursa: Romania Libera

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22