Băsescu: NATO solicită României să preia paza aeroporturilor Kandahar și Kabul

D.g. | 05.09.2014

Pe aceeași temă

NATO solicită României să preia paza aeroporturilor Kandahar și Kabul din Afganistan, misiune care ar presupune dislocarea a 400 de militari, a anunțat vineri președintele Traian Băsescu, la finalul summitului Alianței din Marea Britanie, informeaza Agerpres.

"România s-a angajat să participe la operațiunea "Resolute Support" pentru Afganistan cu 220 de militari, 200 de instructori și 20 de poliție militară. Între timp am primit solicitări să preluăm și paza a două aeroporturi, Kandahar și Kabul. Încă nu avem o hotărâre CSAT. Vom discuta acasă și vedem dacă ne putem asuma preluarea pazei unuia dintre cele două aeroporturi pentru care am fost solicitați. Asta ar însemna să dislocăm în Afganistan un efectiv de 400 de militari", a arătat șeful statului.

El a explicat că e vorba de o împărțire de responsabilități în funcție de ce "capabilități" are fiecare.

"Atât timp cât mii de militari ai organizației se vor roti pe teritoriul României având o tehnică de luptă mult superioară, la rându-i România poate să aibă o abordare pozitivă nu față de toată solicitarea, dar măcar față de unul dintre cele două aeroporturi", a adăugat Traian Băsescu.

Președintele a subliniat că solicitarea NATO va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Summitul NATO a avut loc joi și vineri la Newport, în Țara Galilor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22