Băsescu: Sper să am curand un sistem de comunicare cu ambasadele Romaniei. Au fost cazuri când mesajele mele nu au fost transmise

Fara Autor | 04.09.2012

Pe aceeași temă

Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că în curând va avea la Cotroceni un sistem de comunicare directă cu ambasadele României, pentru a evita situaţii care s-au petrecut în trecut, când mesajele sale nu au fost transmise, şi s-a arătat încrezător că în mandatul lui Corlăţean nu se va întâmpla aşa, informeaza Mediafax.

 

"Probabil, în cel mai scurt timp voi lua decizia să se instaleze şi la Cotroceni un sistem de comunicaţii direct cu ambasadele, pentru a preveni întâmplări pe care le-am trăit în care mesajul preşedintelui nu se transmite către misiuni diplomatice.

Dacă voi constata că se menţine această tendinţă, vom comunica direct. Sper să nu fie cazul, odată cu venirea domnului ministru Corlăţean, dar dacă va fi cazul o voi face fără reţineri", le-a spus Traian Băsescu ambasadorilori la Reuniunea diplomatiei romane.

 

Preşedintele şi-a exprimat speranţa că nu vor mai fi cazuri de transfer de influenţă de la partid la misiunile diplomatice şi că nu va mai auzi de ambasadori şi consuli care răspund la comenzi de partid.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22