Baconschi: Încredere în educație!

Fara Autor | 18.11.2012

Pe aceeași temă

Sâmbătă 17 noiembrie 2012 a avut loc la Casa Carţii din Iaşi un eveniment inedit pentru viaţa universitară şi cercetarea ieşeană. Domnul Teodor Baconschi a propus comunităţii universitarilor şi cercetătorilor ieşeni un Angajament în cinci puncte care să revigoreze aceste domenii aducându-le în prim-planul vieţii economice din Iaşi.  

Deocamdată „există o vagă legătură între universităţi, cercetare şi piaţa locală a muncii - la Iaşi, sunt 11.500 angajaţi în educaţie, o resursă insuficient valorizată”, a spus Teodor Baconschi. A fost propus un angajament-manifest în jurul căruia să fie raliată întreaga elită universitară şi elita cercetării ieşene ”pentru a vedea cum putem conjuga aceste resurse, pentru a vedea cum putem imprima o dinamica integrată pentru ca şcoala ieşeană să fie o resursă nu doar de mândrie locală colectivă ci şi un patrimoniu intangibil, un patrimoniu de prosperitate pentru anii ce vin”
 
La invitaţia lui Teodor Baconschi, candidat pentru funcţia de senator în Colegiul 4 din partea ARD, au răspuns mai mulţi cercetători şi profesori universitari. Teodor Baconschi a avut cuvinte de apreciere referitoare la Institutul Naţional de Inventică din Iaşi „cea mai bună şcoală de inventică din România este la Iaşi. Cei 40 de inventatori ar trebui să aibă o casă a inventicii ieşene. Mă bucur că la această întâlnire este prezent şi inventatorul Constantin Antohi, cel care are peste 70 de brevete de invenţie”. În replică, profesorul Constantin Antohi a vorbit despre dificultăţile vieţii de inventator român: „Sprijin nu am primit de la nimeni. Avem 500 de brevete la sertar privind tehnologii şi aparate de performanţă. Ar trebui să le promovăm. Dacă am valorifica tezaurul de inteligenţă am fi cel mai bogat oraş din România”…
 
Deasemenea, Alexandru Lăzescu, a remarcat ineditul evenimentului, arătând că nici un politician ieşean nu a avut şi nu a sprijinit până acum o astfel de viziune integrată a educaţiei, care este cel mai  important vector economic al oraşului. „Autorităţile nu s-au concentrat pe această zonă, deşi mulţi dintre cei aleşi provin din sistemul educaţional. Nu a existat o viziune. În prezent există o confuzie imensă. Un parlamentar nu face un podeţ, iar toată campania asta cu sacoşe şi umbrele este aiurea”, a spus Lăzescu.

 

În încheiere, Angajamentul – postat mai jos – a fost semnat de toţi cercetătorii, universitarii şi studenţii prezenţi, alături de autorul acestei iniţiative, domnul Teodor Baconschi.

 

 *******

 

 

Profilul oraşului Iaşi ne arată că excelenţa vieţii universitare continuă să constituie cea mai importantă resursă locală. Cercetarea ieşeană, şcoala de inventică, performanţele specialistilor în IT sunt recunoscute pe multe meridiane. Precum în nenumărate alte domenii, gestionarea acestor imense resurse locale lasă de dorit, ceea ce implică exodul creierelor, subfinanţarea cercetării, palida utilizare a importantelor invenţii şi cercetări existente deja. Modelul occidental de succes al cuplării educaţiei şi cercetării cu mediul de afaceri este, practic, inexistent.

În vederea revigorării vieţii universitare şi a educaţiei, în general, pentru maxima capacitare a tuturor entităţilor active în cercetare propun un Angajament care să coalizeze toate forţele politice, instituţiile de învăţământ şi organizaţiile civice, mediului de afaceri. 

Angajamentul:

Încredere în educaţie. Iaşi, România, Europa

1.    Şcoala ieşeană – pol al educaţiei în Estul Europei - educaţia va fi motorul financiar şi de dezvoltare al oraşului Iaşi. Organizarea unui mare târg educaţional în Iaşi. Construirea unei platforme de promovare pentru şcolile ieşene ca un produs integrat.

2.    Puntea  şcoală – piaţa muncii. Modificarea curriculumului universitar şi stabilirea unui dialog continuu între companiile din piaţă şi şcoală.

3.    Centrul regional pentru IT şi inventică – construirea unui centru de cercetare software şi hardware pentru absolvenţii şcolilor de informatică, automatizări şi calculatoare. Un spaţiu de cercetare pentru şcoala de inventică din Iaşi, cel mai puternic şi premiat centru de inventică din Europa de Est.

4.    Centrul olimpic al Europei de Est – construirea unui centru pentru elevii olimpici unde vor fi organizate olimpiadele ştiinţifice europene şi care va reuni, în asociaţii creative, elevii olimpici din Iaşi, România şi Europa de Est.

5.    Dezvoltarea unei platforme online care să aibă ca temă dialogul deschis, necenzurat politic, între factorii implicaţi în promovarea, dezvoltarea şi creşterea învăţământului ieşean. Forumul se va adresa elevilor, studenţilor, cadrelor didactice, inspectoratelor şcolare şi Ministerului Educaţiei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22