BARACK OBAMA: HAMAS trebuie să-l ELIBEREZE pe militarul israelian capturat pentru a permite semnarea unui nou ARMISTITIU

P.c. | 02.08.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele american, Barack Obama, a îndemnat vineri la o eliberare rapidă şi necondiţionată a unui militar israelian capturat de Hamas în Fâşia Gaza, apreciind că aplicarea unui nou armistiţiu în lipsa unui angajament din partea mişcării islamiste va fi foarte dificilă. Aripa militară a Hamas susţine că nu deţine informaţii despre militarul israelian dispărut, relatează Mediafax.

 

Obama a îndemnat, de asemenea, la consolidarea protecţiei populaţiei civile din Fâşia Gaza."Am condamnat fără echivoc Hamas şi facţiunile palestiniene care sunt responsabile de moartea celor doi militari israelieni şi răpirea unui al treilea la doar câteva minute de la anunţarea unui armistiţiu" de 72 de ore, a declarat Obama, într-o conferinţă de presă.

 

"Acest militar ar trebui să fie eliberat necondiţionat, cât mai curând posibil", a afirmat preşedintele american.

 

În opinia sa, punerea în aplicare a unui nou armistiţiu va fi "foarte dificilă (...), dacă israelienii şi comunitatea internaţională nu vor avea încredere în faptul să Hamas îşi respectă angajamentele".

 

CITITI SI: ONU si SUA anunta o incetare umanitara a focului in Gaza, pentru 3 zile

 

Armata israeliană a anunţat vineri încetarea armistiţiului cu Hamas din Fâşia Gaza, unde unul dintre militarii săi a fost răpit, iar Egiptul a informat oficialii palestinieni că amână negocierile prevăzute la Cairo între delegaţia israeliană şi palestiniană.

 

Ulterior, Ministerul britanic de Externe a anunţat că militarul israelian capturat vineri de organizaţia islamistă Hamas este şi cetăţean britanic.

 

Aripa militară a organizaţiei islamiste Hamas a afirmat în noaptea de vineri sâmbătă că nu dispune de informaţii referitoare la militarul israelian dat dispărut vineri, în apropiere de Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, relatează AFP. "Brigăzile Ezzedine al-Qassam nu dispun de informaţii cu privire la acest militar. Am pierdut contactul cu unul dintre grupurile noastre de combatanţi care luptau în sectorul unde a dispărut militarul. Este posibil ca luptătorii noştri şi acest militar să fi fost ucişi", a adăugat gruparea, conform unui comunicat.

 

Armata israeliană a afirmat anterior că "potrivit primelor elemente ale anchetei, militarul Hadar Goldin fusese răpit". Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirrmat vineri că mişcarea teroristă Hamas s-a folosit de armistiţiul umanitar de 72 de ore pentru răpirea militarului israelian Hadar Goldin, în vârstă de 23 de ani.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22