Barack Obama raspunde celor care il acuza de lipsa de fermitate: America va conduce intotdeauna pe scena lumii...DAR o interventie MILITARA nu poate fi singura componenta a leadershipului nostru in orice circumstanta

D.g. | 29.05.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele american, Barack Obama, a evocat, într-un discurs rostit la Academia militară West Point, rolul de conducere al Statelor Unite la nivel global: "Acesta este punctul meu de vedere: America trebuie intotdeauna sa conduca pe scena lumii". El a afirmat totuşi că Washingtonul trebuie să aibă o atitudine prudentă faţă de implicarea în conflicte militare. Prin acest discurs presedintele american a incercat sa-si apere politica externa in fata celor care il acuza de lipsa de fermitate, in special in privinta Siriei si Ucrainei.

Barack Obama a prezentat totodata, în discursul de miercuri, perspectivele în materie de politică externă pentru ultimii doi ani ai mandatului de preşedinte.

"Statele Unite sunt la finalul unei perioade îndelungate de războaie. Dar izolaţionismul nu este o opţiune în secolul XXI", a subliniat preşedintele SUA, citat de Mediafax.

"După al II-lea Război Mondial, unele dintre cele mai costisitoare erori pe care le-am făcut nu au fost generate de atitudinea de reţinere, ci de graba de a ne aventura în operaţiuni militare fără a lua în calcul toate consecinţele", a spus Obama.

"Dar a spune ca avem interesul de a promova pacea si libertatea dincolo de frontierele noastre nu inseamna ca orice problema are o solutie militara", a adaugat el, citandu-l pe generalul Eisenhower care descria, in 1947, razboiul drept "nebunia cea mai tragica si mai stupida a umanitatii".

"De la al doilea Razboi Mondial, unele dintre greselile noastre cele mai costisitoare nu au venit din retinerea noastra ci din dorinta de a ne precipita in aventuri militare fara a ne gandi la toate consecintele", a explicat Obama, citat de HotNews.ro.

Declarandu-se convins ca America trebuie sa "arate calea pe scena internationala", el a subliniat ca armata este si va ramana "coloana vertebrala" a acestui leadership.

"Dar o interventie militara nu poate fi singura componenta a leadershipului nostru in orice circumstanta", a precizat presedintele, care a ajuns la putere in 2009 dupa ce a promis ca va incheia angajarea militara a SUA in Irak.

Nu exista un raspuns facil la criza din Siria

Justificand abordarea sa in conflictul sirian, soldat cu peste 160.000 de morti, Obama a apreciat ca, "oricat de frustrant ar fi", nu exista "un raspuns facil, o solutie militara" care sa elimine suferintele poporului sirian in viitorul apropiat.

"In calitate de presedinte, am luat decizia de a nu trimite trupe americane in mijlocul acestui razboi civil si cred ca a fost decizia buna", a explicat el. "Dar asta nu inseamna ca nu avem dreptul sa ajutam poporul sirian in lupta impotriva unui dictator care isi bombardeaza si infometeaza poporul", a adaugat el, promitand ca va majora sprijinul american pentru acea parte a opozitiei care "ofera cea mai buna alternativa la teroristi si la un dictator brutal".

Barack Obama s-a angajat totodata sa faca mai multe eforturi pentru a ajuta vecinii Siriei: Iordania, Liban, Turcia si Irakul, care gazduiesc numerosi refugiati sirieni.

Presedintele Statelor Unite a propus si crearea unui fond de 5 miliarde de dolari pentru lupta impotriva terorismului.

"Aceste resurse ne vor oferi flexibilitatea necesara pentru a ne indeplini diferitele misiuni, inclusiv antrenarea fortelor de securitate din Yemen care au trecut la ofensiva impotriva al-Qaeda, sustinerea unei forte multinationale pentru mentinerea pacii in Somalia, lucrul cu aliatii europeni pentru a forma in Siria forte de securitate si o politie de frontiera operationala, militarii francezi din Mali", a enumerat el.

 

Marţi, Obama a anunţat reducerea la 9.800 a numărului militarilor americani în Afganistan în 2015 şi retragerea totală a trupelor până la sfârşitul anului 2016.

În plus, preşedintele american a propus crearea unui fond de cinci miliarde de dolari destinat activităţilor de combatere a terorismului.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22