Barack Obama vine în Europa pentru două summituri şi o întâlnire cu papa Francisc

D.g. | 21.01.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, este aşteptat la sfârşitul lunii martie în Europa, urmând să participe la două summituri - unul privind dosarul nuclear, iar celălalt cu liderii instituţiiilor europene, şi o întâlnire cu papa Francisc, a anunţat luni Casa Albă, citata de Mediafax.

Preşedintele Obama va participa la summitul şefilor de state privind dosarul nuclear, organizat în Olanda la 24 şi 25 martie, iar ulterior se va deplasa la Bruxelles pentru summitul UE-Rusia, urmând ca, la 27 ianuarie, să fie primit la Roma de papa Francisc.

La Bruxelles, preşedintele Obama se va întâlni cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Romşuy, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Aceasta este prima vizită a lui Obama la instituţiile europene.

Preşedintele american se va întâîlni, de asemenea, cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi cu reprezentanţi ai Guvernului belgian.

El va fi primit la Vatican la 27 martie de papa Francisc, cu care intenţionează să discute despre "angajamentul comun în combaterea sărăciei şi a creşterii inegalităţilor", probleme care vor domina şi discursul privind starea Uniunii pe care Obama îl va rosti la 28 ianuarie în Congres.

De asemenea, preşedintele Obama se va întâlni la Roma cu premierul italian Enrico Letta.

Summitul UE-Rusia va reprezenta o ocazie pentru Barack Obama de a răspunde aşteptărilor Uniunii Europene, cu scopul de a restabili încrederea dintre Bruxelles şi Washington, afectată de dezvăluirile privind amploarea programelor de spionaj ale Statelor Unite.

Preşedintele american a anunţat săptămâna trecută că a decis să limiteze puterile Agenţiei americane Securitate Naţională (NSA), reformând procedura de colectare a datelor telefonice şi renunţând la spionarea liderilor statelor aliate.

Comisia Europeană a calificat aceste angajamente drept un "un pas în direcţia cea bună" şi a cerut să fie urmate acţiuni concrete.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, s-a declarat "încurajată de faptul că cetăţenii care nu sunt americani vor putea beneficia de protecţie împotriva spionajului, însă aştept să văd concretizarea acestor angajamente cu legi".

"Vrem o protecţie a datelor", a insistat vicepreşedintele Comisiei Europene.

Amploarea programlui american de spionaj dezvăluit de fostul consultant NSA Edward Snowden, refugiat în Rusia, a afectat grav relaţiile dintre Washington şi câţiva dintre aliaţii săi europeni.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22