Barna: Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, pe ordinea de zi

Laurentiu Gheorghe | 15.02.2021

Vicepremierul Dan Barna a anunțat că proiectul privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor va figura pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului.

Pe aceeași temă

„S-a mai discutat despre o temă atât de importantă pentru USR PLUS, dar și pentru întreaga coaliție, cea legată de pensiile speciale și, pe termen scurt, pensiile speciale ale parlamentarilor. Va fi pe agenda Biroului Permanent Reunit de mâine dimineață, astfel încât miercuri, când va fi ședință de plen reunit, sper să avem pe ordinea de zi regulamentul privind deputații și senatorii, astfel încât să votăm, să vedem dacă reușim miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un prim pas necesar, un prim pas promis, o primă obligație morală asumată”, a declarat Dan Barna.

El a adăugat că sunt două variante luate în calcul în coaliție: eliminarea pensiilor speciale să fie votată la plenul de miercuri sau, a doua variantă, săptămâna viitoare.

Potrivit lui Barna, este prioritară soluţionarea întregii probleme a pensiilor speciale, dar fiecare categorie trebuie analizată în parte.

„Eu vreau să ieşim din logica aceasta a ipocriziei retorice, pe care o vedem pe diverse spaţii media legată de pensiile speciale. Fiecare categorie de pensii, numită specială la modul generic, trebuie să aibă o reglementare şi o lege distinctă tocmai pentru a evita problemele de constituţionalitate pe care le-am avut în legislatura anterioară. Într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, şi-a exprimat nişte rezerve legate de această abordare, dar ceea ce spune este hai să facem paşii pe care putem să-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, logic. Pentru celelalte categorii avem grupul de lucru prin care analizăm care este abordarea sustenabilă şi funcţională juridic, astfel încât să putem lua deciziile de a rezolva această situaţie, fie că rezolvarea înseamnă impozitarea, în unele situaţii, unde CCR a spus că nu se poate mecanismul acesta al eliminării, fie eliminare în alte situaţii”, a detaliat vicepremierul.

Potrivit acestuia, va fi analizată fiecare categorie, urmând ca Ministerul Muncii să vină cu propuneri. Termenul de principiu este de două luni, în care să se formuleze opţiuni, variante pe fiecare categorie de pensii speciale.

El a informat, totodată, că şedinţele coaliţiei guvernamentale vor avea loc în fiecare luni, de la ora 11,00.

Săptămâna trecută, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că parlamentarii liberali vor vota pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

„Am decis în unanimitate, în Biroul Politic am luat această decizie, ca să nu mai existe niciun dubiu, susţinerea proiectului de lege care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor prin care se desfiinţează pensiile speciale ale parlamentarilor. Noi vom vota, când se va introduce în dezbaterea camerelor reunite, acest proiect de lege, noi vom vota ‘pentru'”, a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă PNL susţine proiectul de lege pe această temă depus de PSD, Orban a spus: „PNL a înaintat proiectul de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale încă din legislatura trecută. De asemenea, ca să fiu corect, există un proiect de lege înaintat şi de partenerii noştri de la USR PLUS, iar în legislatura trecută, când PSD a avut majoritate parlamentară, aceste două proiecte de lege au fost ţinute în sertare. Mai mult decât atât, preşedintele PSD, întrebat fiind când a jucat comedia cu demisia, dacă susţine proiectele de lege de desfiinţare a pensiilor speciale pentru parlamentari, nu a spus că le susţine, pentru că dacă le-ar fi susţinut, ele ar fi fost adoptate”.

Orban a afirmat că cea mai simplă cale de a rezolva această problemă este adoptarea proiectului de lege depus de PNL.

„Nu au vrut să rezolve această problemă. Acum, când avem noi majoritate şi arătăm clar că vrem să rezolvăm această problemă, încearcă şi ei să prindă trenul. L-au pierdut. Să nu uităm niciodată că cel care a introdus pensiile speciale pentru parlamentari, ca aproape toate pensiile speciale, a fost PSD când a avut majoritate parlamentară. PNL a votat împotriva modificării legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor care a instituit acest drept pentru parlamentari”, a mai spus Orban.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22