Barna, nemulțumit de Orban: Se putea include și alegerea primarilor în 2 tururi pe lista asumărilor

Laurentiu Gheorghe | 07.12.2019

Liderul USR, Dan Barna, nu-l iartă pe premierul Ludovic Orban că nu a inclus pe lista legilor asumate de guvern și alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în pofida opoziției PSD și UDMR.

Pe aceeași temă

Dan Barna spune că mai este jumătate de an până la locale și încă nu s-au luat măsuri pentru îndreptarea actualei legi care transformă comunitățile locale în „moșii ale unor grupuri de interese fără legitimitate”.

Într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook, Barna salută decizia Guvernului privind rezolvarea rapidă a unor probleme prin procedura asumării răspunderii și critică faptul că nu a fost inclusă pe listă și alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Totuși, domnule prim-ministru Orban, ar fi fost de preferat să treceți pe lista acelor situații în care se impun măsuri urgente și cea privind alegerea primarilor. Mai este jumătate de an până la locale și încă nu s-au luat măsuri pentru îndreptarea actualei legi care descurajează participarea electoratului și transformă comunitățile noastre locale în moșii ale unor grupuri de interese fără legitimitate și dorință de a face bine", afirmă Barna.

Liderul USR mai spune că menținerea sistemului de alegere a primarilor într-un singur tur convine doar celor care se tem de voturi.

Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri că Guvernul își va asuma răspunderea pe două pachete de legi. Primul vizează modificări ale legilor justiției, legea plafoanelor necesară pentru bugetul pe 2020 si ordonanța privind transportul elevilor. A doua angajare de răspundere va viza abrogarea prevederilor „catastrofalei OUG 114”, a precizat Orban.

Premierul a precizat că prima angajare va cuprinde două domenii: economic și justiție. În primul caz este vorba despre legea plafoanelor care este necesară pentru finalizarea legii bugetului de stat și a asigurărilor sociale, precum și legea care bloca transportul elevilor. Al doilea domeniu, cel al justiției, vizează prorogarea termenelor privind pensionarea anticipată a magistraților, trecerea de la completurile de 2 la cele de 3 și termenele privind vechimea de intrare în magistratură.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22