Pe aceeași temă
Patru membri ai formațiunii s-au înscris în competiţia internă, printre care şi preşedintele partidului Dan Barna, anunță USR într-un comunicat remis presei luni.
preşedintele USR Dan Barna, senatorul Mihai Goţiu şi alţi doi membri USR – Dumitru Stanca şi Dragoş Dinulescu, s-au înscris în cursa internă pentru alegerea candidatului la președinția României.
Dumitru Stanca este cadru militar în rezervă şi membru USR Ilfov, iar Dragoş Dinulescu este medic dentist şi membru în Biroul Judeţean USR Prahova.
Campania internă pentru alegerea candidatului USR la alegerile prezidenţiale se va desfăşura în perioada 1-12 iulie şi va include prezentări şi dezbateri, iar votul va avea loc la congresul USR care va reuni pe 13 iulie, la Bucureşti, și la care vor participa 500 de delegaţi din toată ţara.
Competiţia internă face parte din procedurile statutar necesare ale USR, în paralel desfăşurându-se şi discuţiile în cadrul Alianţei USR PLUS pentru a identifica cea mai bună variantă de prezentare a Alianţei în următoarele alegeri, precizează sursa citată.