Barroso: UE NU va accepta implicarea Rusiei într-un acord bilateral Bruxelles-Kiev

D.g. | 29.11.2013

Pe aceeași temă

Uniunea Europeană este dispusă să colaboreze cu Rusia în problemele de interes comun, dar nu va accepta implicarea acesteia într-un tratat bilateral, așa cum este Acordul de Asociere dintre Kiev și Bruxelles, a subliniat vineri președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, în încheierea summitului Parteneriatului Estic de la Vilniu, informeaza Agerpres.

'Nu putem accepta un veto venit din partea unei țări terțe' în ceea ce privește dorința noastră de a ne apropia de alte state vecine, a declarat șeful executivului european, adăugând că 'timpul suveranității limitate a dispărut în Europa'. Cu toate că respectăm Rusia, în calitatea sa de 'partener strategic' al UE, 'nu vom accepta negocieri în trei' în acest caz, a spus el, într-o conferință de presă.

Cu aceeași ocazie, președintele Consiliului European Herman Van Rompuy a apreciat că anumite acțiuni ale Rusiei la adresa foștilor săi sateliți sovietici sunt 'incompatibile cu relațiile internaționale ale secolului XXI'. Moscova 'ar trebui să înțeleagă că nu este un joc de sumă nulă. Rusia poate beneficia de urma unor vecini mai puternici', a explicat el.

Apropierea politică și economică față de fostele republici sovietice este un 'proces în favoarea a ceva și nu împotriva cuiva anume', a asigurat și Barroso. 'Este vorba despre un proces pentru democrație, stabilitate și prosperitate', a precizat șeful CE.

În cursul acestei dimineți, Republica Moldova și Georgia au parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care îl include și pe cel de Liber Schimb, în timp ce Ucraina ar fi trebuit să semneze documentul, dar a anunțat săptămâna trecută că suspendă acest proces, sub presiunile venite din partea Rusiei și pe fondul neînțelegerilor cu Bruxellesul în cazul fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko. Decizia Kievului a fost confirmată la summit.

Sursa: Agerpres

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22