Barroso:Unii adepţi ai suveranismului de stânga din Franţa au exact acelaşi discurs ca extrema dreaptă

Fara Autor | 24.06.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Comisiei Europene (CE), José Manuel Barroso, a denunţat luni afirmaţiile antieuropene din Franţa, declarând că 'unii adepţi ai suveranismului de stânga au acelaşi discurs ca extrema dreaptă'.

Barroso a afirmat, în cadrul unui briefing de presă comun cu fostul guvernator al Californiei Arnold Schwarzenegger, că 'ar fi bine ca unii responsabili politici să înţeleagă că nu atacând Europa şi încercând să facă din CE ţapul ispăşitor pentru dificultăţile lor vor ajunge departe'.

El a mai spus că 'în ceea ce priveşte excepţia culturală, cuvintele mele au fost prost înţelese'. 'Am spus mereu că excepţia culturală este sacră, că nu trebuie să ne târguim cu cultura', a adăugat Barroso, denunţând 'o polemică absurdă, de parcă eu şi Comisia am fi împotriva diversităţii culturale'.

CE a reacţionat la criticile din Franţa la adresa lui José Manuel Barroso şi în cadrul briefingului său de presă cotidian. 'Când atacă mondializarea, reformele economice şi Europa şi instituţiile sale, adepţii suveranismului de stânga şi cei de dreapta au aceeaşi agendă', se menţionează într-un comunicat citit luni de purtătorul său de cuvânt Frederic Vincent.

'Ar trebui ca unii responsabili politici francezi să renunţe la anumite ambiguităţi faţă de Europa şi să o apere mai mult de naţionalism, populism sau şovinism', se mai menţionează în comunicat.

Reacţiile executivului comunitar şi preşedintelui său au loc după ce duminică ministrul francez Arnaud Montebourg l-a acuzat pe preşedintele CE să este 'combustibilului Frontului Naţional (formaţiune de extremă dreaptă n.r.)', după ce acesta a calificat poziţia Franţei privind excepţia culturală drept 'reacţionară'.

'Domnul Barroso este carburantul Frontului Naţional. Iată adevărul. Este combustibilul lui Beppe Grillo', a declarat Montebourg pentru postul public de radio France Inter.

La celălalt capăt al eşichierului politic, Alain Juppé, fost premier al UMP, a calificat atitudinea lui Barroso drept 'total arhaică'. 'Preşedintele CE este cu totul arhaic, cred că are o viziune asupra lumii care datează din anii '58', a declarat Juppé pentru televiziunea de ştiri BFMTV.

'Trebuie să ne apărăm interesele şi să nu fim naivi, trebuie să cerem reciprocitate în relaţiile comerciale. De aceea spun că preşedintele Comisiei pare puţin venit din secolul trecut', a adăugat politicianul francez.

sursa:agerpres.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22