Basescu catre Guvern si PD-L: Daca veti continua actiunile clientelare, va veti compromite politic pentru totdeauna

Fara Autor | 11.05.2010

Pe aceeași temă

În intilnirea de luni cu miniştrii şi parlamentarii puterii, preşedintele şi-a expus planul anticriză, după ce l-a declarat drept „un eşec” pe cel al guvernului Boc. „Dacă aplicaţi aceste măsuri aveţi şansa să intraţi în istorie ca Guvernul care a salvat ţara de la înec. Dacă nu faceţi totul pentru aplicarea lor, veţi fi cei care au scufundat-o în criză, iar costurile le veţi plăti la alegerile din 2012", le-ar fi spus parlamentarilor, preşedintele Băsescu. Surse prezente la discutie au declarat pentru revista 22 ca principala acuza adusa de presedinte s-a referit la "clientelizare", cea care a decredibilizat guvernul si partidul.

In discutia purtata cu usile inchise, Traian Basescu a anuntat ca intervine deoarece guvernul Boc a picat primul test al programului anticriza si a trecut in revista modul in care cabinetul ar urma sa puna in practica programul de masuri convenit cu FMI.

„Am intervenit pentru că prima parte a planului anticriză a eşuat”, a spus presedintele, declarind ca noile masuri vor fi promovate prin Ordonanta de urgenta si ca se va ocupa personal de supravegherea modului in care se iau aceaste masuri, anuntind că şi-a anulat, pentru următoarele trei luni, toată agenda externă in acest scop.

Prima ţintă a presedintelui a fost clientela din deconcentrate, au spus pentru revista 22 surse participante la discutie. „Nu mai sunteţi credibili! Daţi dovadă de raţiune! Toată lumea trebuie să treacă printr-un concurs. Cum e posibil să pui un lăutar la CAS?”, a reproşat preşedintele, facind  aluzie la cazul lui Cristian Popescu, directorul Casei de Asigurări de Sănătate din Dolj, prezentat în presă ca lăutar de weekend la nunţi.

Potrivit informatiilor publicate de HotNews.ro, Traian Basescu a atacat dur numirile facute pe criterii clientelare, dar si achitiile si investitiile dubioase facute de guvern, atragind atentia ca "orice exceptie de la austeritate nu face decit sa ne discrediteze".

"In primul trimestru s-a intamplat ceva absolut nepermis: sa ne sabotam punctele de vedere exprimate prin faptul ca s-a dat in liber clientelei si tot felul de neaveniti au fost numiti in diverse functii.. O spun in mod egal pentru guvern si pentru parlamentari. Prezentarea pe televiziuni a unor infractori ajunsi pe functii de directori in numele partidului si prezentarea pe televiziuni a unor domni cu venituri foarte mari pe la cabinetele voastre nu au facut decat sa discrediteze actiunea guvernamentala. Era clar ca toate actiunile Guvernului, numirile, sunt in atentia presei. Situatia in care am ajuns sta in felul urmator: impunem masuri de austeritate pentru categorii  largi. Orice exceptie nu face decat sa discrediteze. Orice indreptare de bani spre Cluj, de exemplu, este in neregula daca pentru alte judete nu se dau bani pentru posturi de politie. N-am venit sa va spun nici un fel de poveste, ci o realitate. Aveti sansa sa fiti cei care au scos Romania din criza sau cei care au ingropat-o. Daca veti fi cei care veti scoate Romania din criza, veti fi cei care veti culege beneficiile in 2012. Daca nu veti fi cei care veti scoate Romania din criza si vor continua actiunile clientelare bine evidentiate de presa centrala si presa locala, veti fi cei compromisi pentru totdeauna. Ma refer in primul rand la PDL", a spus presedintele Traian Basescu, potrivit HotNews.ro.

Traian Basescu a mai criticat „aparatul stufos” din parlament, cheltuielile exorbitante din ministere, numirile in deconcentrate, spunind  ca va fi extrem de greu sa se explice pensiionarilor si celor afectati de programul de austeritate astfel de derapaje. "Aceste lucruri trebuie sa dispara", a decretat presedintele.

"Suntem putin credibil din cauza erorilor in cazul numirilor in deconcentrate, acordarii de Consiliile de Administratie la apropiati. Din acest punct de vedere suntem necredibili.  Rugamintea este ca acesta problema generata de noi insine sa dispara. Altfel aceasta problema va fi pusa in antiteza cu reducerile de salarii. In cadrul ministerelor legat de masinile de serviciu. Inteleg ca ministrul, ca secretarii de stat dar s-a ajuns la cazul in care sefi de serviciu au masini de serviciu, s-a ajuns ca fiecare directoras sa aiba masina la dispozitie".

"Daca acest program se face sunt optimist in privinta evolutiei Romaniei. Iesim din criza. Si singurii beneficiari ai iesirii din criza sunteti dumneavoastra. Nimeni nu va putea sa justifice neimplinirile in conditiile in care avem majoritate. Trebuie sa fim solidari mai ales ca PSD si PNL nu inteleg sa fie solidari in perioada de criza. Nu au aceasta capacitate. La noi lucrurile sunt tratate cu usurinta, este tratat cu usurinta pentru ca asa vor Vantu si Voiculescu care nu s-au impacat cu gandul ca au pierdut alegerile si a rezultat o putere din aceste alegeri si ca este timpul sa devina macar corecti. Pentru ca opinia pe care merg aceste doua trusturi de presa pur si simplu demoralizeaza populatia", a afirmat Traian Basescu, potrivit HotNews.ro.

In ce priveste taierea nediferentiata a salariilor, seful statului s-a aratat inflexibil. „Reducerea trebuie aplicată tuturor, în mod egal. Altfel iar apar discuţii”, a spus Băsescu, potrivit surselor citate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22