Pe aceeași temă
Traian Basescu, fostul presedinte al Romaniei, a criticat remanierea lui Marius Bostan considerand ca acesta a fost nu doar un ministru valoros ci era si "independent faţă de unele structuri de securitate naţională."
"Păcat că a fost aruncat peste bord Marius Bostan, un ministru valoros. În afară de impostori, gulgutieri, obedienţi, oportunişti şi incompetenţi, Guvernul Cioloş a avut şi un ministru competent în activitatea sa şi absolut responsabil în declaraţii publice, inclusiv cea legată de educaţie, chiar dacă aceasta din urmă a fost afectată de oarecare inabilitate politică, dar absolut corectă pe fond.
Şi pentru că era inteligent, competent pe domeniul său şi independent faţă de unele structuri de securitate naţională, Marius Bostan a fost remaniat.
Un prostălău incompetent şi obedient îl va înlocui pe Marius Bostan, spre salvarea „interesului naţional”," a transmis fostul presedinte.
Basescu precizeaza in incheierea mesajului sau ca nu il cunoaste personal pe Marius Bostan dar i-a "urmărit cu interes performanţa în sectorul privat, dar şi ca ministru".