Băsescu: Decât un eșec al moțiunii, mai bine plecăm în vacanță. Soluția ar fi demisia Guvernului

Laurentiu Gheorghe | 31.05.2019

Traian Băsescu a scris pe Facebook că moțiunea de cenzură ar reuși dacă PNL-USR-PMP s-ar „înhăita” cu „șantajistul” UDMR, „mincinosul” ProRomânia, plus ceva „scursură” de la PSD.

Pe aceeași temă

Problema în viziunea lui Băsescu este dacă se va putea guverna în această formulă din moment ce „UDMR are ca principal mod de parteneriat politic şantajul, iar Pro România minciuna".

Fostul președinte atrage atenția și asupra riscului ca alianța PSD-ALDE-UDMR să se întărească dacă moțiunea inițiată de opoziție eșuează și subliniază că PNL a câştigat alegerile europarlamentare, nu pe cele parlamentare şi că, în astfel de situaţii, soluţia corectă ar fi fost demisia voluntară a guvernului Dăncilă, dar la noi încă nu funcţionează bunul simţ politic.

„Şi eu vreau un guvern al opoziţiei, dar…Problema este dacă se poate. Până una alta avem PNL – USR – PMP care sunt departe de a avea în Parlament numărul de voturi necesar reuşitei unei moţiuni de cenzură. Şi dacă cele trei partide se înhăitează cu UDMR şi PRO România plus ceva “scursură” suplimentară adusă de Ponta de la PSD lucrurile nu vor sta mult mai bine. Sigur, cu acest supliment de voturi moţiunea ar putea să reuşească. Problema este cum se va putea guverna într-o astfel de alianţă în condiţiile în care UDMR are ca principal mod de parteneriat politic şantajul iar Pro România minciuna (vezi votul de la alegerea lui Ciolacu). Mă gândesc şi la faptul că o eventual moţiune de cenzură ratată va consolida alianţa PSD – ALDE la guvernare", scrie Băsescu pe Facebook.

Fostul preşedinte afirmă că, pentru a stopa aplicarea Programului de Guvernare "moşit" de Dragnea şi pentru a aplica necesarele corecţii în economie, preşedintele Iohannis şi PNL – USR – PMP vor, pe bună dreptate, plecarea guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură, dar "singura problemă este dacă se poate".

„După succesul PNL şi USR- PLUS de la europarlamentare, trebuie exclus eşecul unei moţiuni de cenzură. Decât un eşec, care ar consolida alianţa PSD-ALDE-UDMR, mai bine plecăm în vacanţă", conchide Traian Băsescu, avertizând că PNL a câştigat alegerile pentru Parlamentul European şi nu pentru Parlamentul României.

„În astfel de situaţii soluţia corectă ar fi fost demisia voluntară a guvernului Dăncilă, dar la noi încă nu funcţionează bunul simţ politic", subliniazxă fostul preşedinte.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că moţiunea de cenzură este oportună. "Cred că opoziţia deja scrie la ultimele fraze din moţiune", a spus preşedintele. După alegerile europarlamentare, liderii PNL şi USR au cerut demisia Guvernului, afirmând că vor depune o moţiune de cenzură.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22