Basescu: Nu sint un sustinator al cresterii TVA. Guvernul a gresit

Fara Autor | 07.07.2010

Pe aceeași temă

"Nu sunt un susţinător al creşterii TVA. În opinia mea, Guvernul a gresit că n-a operat acolo unde este cancerul în buget. Avem nişte zone cancerigene. Procentul extrem de ridicat cu salariile din sectorul bugetar şi procentul extrem de ridicat din veniturile bugetului de stat pe care le utilizăm în zona socială", a declarat preşedintele Traian Băsescu, la Radio România Actualităţi. Seful statului i-a acuzat pe "demagogii care tipau ca reducerea pensiilor si a salariilor este o mare nenorocire, iar aceeasi demagogi urla acum ca a crescut TVA".

Toti politicienii sunt vinovati pentru situatia grea in care se afla romanii

"Vina pentru situatia grea in care se afla romanii o poarta, potrivit spuselor sale, toti politicienii, indiferent de apartenenta politica. "Nu avem bani pentru ceea ce politicienii si-au permis sa dea. Aici vin la culpa majora a politicienilor - tot timpul au cumparat voturi dand legi de asistenta sociala, de multe ori cand nu a trebuit. Toti politicienii sunt de vina pentru asta, toate partidele. Nu vreau sa creez controverse politice, dar cel mai mare jaf de resurse s-a facut in perioada 2007-2008. Acum, factura o platesc cei pacaliti", a spus Basescu la RRA.

Despre solutii, seful statului a vorbit referindu-se la posibilitatea privatizarii companiilor detinute inca de statul roman, cum ar fi Petrom, Romgaz sau Transelectrica. "Nu sunt de acord cu privatizarea acestora pentru consum. As fi de acord sa vindem actiuni, dar sa nu folosim banii pentru consum", a precizat seful statului.

Toate veniturile trebuie impozitate

Pe de altă parte, şeful statului a spus ca este de acord cu impozitarea tuturor veniturilor. "Nu cred ca exista venit in Romania care nu trebuie impozitat".

"Mi-am asumat tot oprobiul anunţului cu reducerea pensiilor. Exista şi altă variantă: impozitarea pensiilor, mai exact cota unică introdusă la pensii. Eu nu spun că pensionarii au venituri suficiente, dar privind pe statisticile oficiale din 2007, sărăcia la nivelul pensionarilor este de 15%, iar în zona celor tineri este de 37%. Cred că a venit timpul să ieşim din clişee şi din poveşti. Sunt adevăruri care trebuie spuse. Am făcut pensia minimă garantată de 350 de lei. 800.000 de oameni care nu au contribuit niciodată au devenit pensionari ai bugetului de pensii. Oamenii aceştia sunt în cea mai mare parte din mediul rural, oameni care trăiesc din economia naturală, au câteva găini, un animal, un porc, pământ. Eu nu spun că trebuie tăiată această pensie. Nu cred că există venit în România care nu trebuie impozitat. Sper ca, de la 1 ianuarie, guvernul să nu mai vină cu o măsură de genul mai mărim TVA-ul cu câteva procente şi să nu introducă impozit pe orice venit, inclusiv pe pensii", a declarat Băsescu la RRA.

Guvernul a gresit ca nu a operat unde este cancerul in buget

"O spun acum public prima data dupa ce a luat Guvernul decizia, nu sunt un sustinator al cresterii TVA. In opinia mea a fost o greseala pentru ca nu a operat exact acolo unde este cancerul in buget. Avem doua zone cancerigene: procentul extrem de ridicat cu salariile din bugetul de stat si procentul extrem de ridicat din veniturile bugetului de stat pe care le utilizam in zona sociala", a declarat seful statului.

Preşedintele a spus că este convins că acest punct de vedere va fi extrem de mediatizat de "aceiaşi demagogi care, înainte de începerea discuţiilor cu Fondul, tunau şi fulgerau pe toate televiziunile să nu crească TVA-ul, să nu crească cota unică".

"Când am obţinut de la Fond soluţia că nu creşte TVA, nu creşte cota unică, aceiaşi demagogi au ţipat reducerea pensiilor, reducerea salariilor, o mare nenorocire, iar când nu a putut fi aplicată, aceiaşi demagogi urlă acum de ce a crescut TVA-ul", a mai spus Băsescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22