Pe aceeași temă
Fostul președinte Traian Băsescu susține că PSD-ul va abandona moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. El consideră că după alegerile parlamentare este nevoie de un Guvern de mare uniune națională, asta pentru că trebuie adoptate legi importante pentru a atrage fondurile europene.
„Nici nu va mai fi vreo moțiune de cenzură sau o vor uita sau nu o vor mai discuta. Spuneți-mi și mie ce interes are PSD-ul să vină în plină pandemie la guvernare. PSD-ul a înaintat moțiunea pentru că aveau Congresul, Ciolacu a vrut să nu i se poată reproșa că n-a făcut nimic contra PNL. Ei au rămas într-o relație foarte bună după celebrul USL și îi doare sufletul unul de altul.
Cred că România n-are decât șansa unei majorități largi, indiferent de culoarea politică, un Guvern care să aibă o susținere puternică în Parlament. De ce? Pentru că avem de adoptat legi pentru cele 80 de miliarde de euro de la UE”, a spus Traian Băsescu, la Adevărul Live.