Basescu: Romania merge inainte. Nu as vrea sa vad ca posturile lasate vacante de PSD se umplu de clientela politica

Fara Autor | 01.10.2009

Pe aceeași temă

Presedintele Traian Basescu a anuntat, joi, ca a semnat decretele de revocare din functie a tuturor ministrilor care si-au dat demisia in urma remanierii lui Dan Nica.

"Desi avem o restrangere masiva a numarului de minstri, si probabil a altor posturi din aparatul de stat, Guvernul, in conformitate cu Constitutia, este in deplinatatea capacitatilor sale de exercitiu, fie ca vorbim de emiterea de Hotarari de Guvern, Ordonante de Urgenta sau proiecte de legi transmise Parlamentului, sau posibilitatea de a-si asuma raspunderea", a spus presedintele Traian Basescu.

Presedintele a declarat ca, potrivit Constitutiei, nu poate sa refuze revocarea din functie a unui ministru, iar pe parcursul mandatului sau nu a refuzat niciodata o astfel de solicitare, chiar daca nu a fost de acord cu remanierea.

"Era imposibil sa refuz o propunere de remaniere venita din partea prim-ministrului. Daca priviti in perioada mandatului meu veti observa ca nu am refuzat o propunere de remaniere venita de la premier, chiar daca au fost remaniati ministri cu care nu eram de acord, va aduc aminte de cazul Flutur. (...) Orice respingere nu numai ca este neconstitutionala, dar pur si simplu pulverizeaza autoritatea prim-ministrului, lucru pe care eu cred ca niciun presedinte nu l-ar face", a declarat presedintele Basescu.

Basescu l-a acuzat dur pe Dan Nica si s-a declarat de acord cu actiunea premierului de a-l demite pe Nica, in conditiile in care "un ministru care discrediteaza cu anticipatie si fara probe un proces electoral extrem de important nu ar ce cauta in cabinetul Romaniei".

Seful statului a reamintit celor care "cauta vinovati, eventual fabricarea unui vinovat" pentru criza politica aparuta ca a format coalitia cu gandul "va avea o majoritate suficient de mare pentru a realiza reforme" si ca a avertizat cele doua partide de guvernare, "cand acestea se atacau zilnic", ca scandalul va duce la decredibilizare.

Potrivit presedintelui, Guvernul minoritar format de PD-L ar urma sa functioneze la capacitate maxima dupa ce va delega ministri aflati in functie "si pentru gestionarea obiectivelor politice ale altor ministere". "Nu este afectata in niciun fel gestionarea resurselor de la bugetul de stat", a declarat presedintele.

Seful statului a precizat ca nu si-ar dori sa vada cum posturile lasate vacante de PSD in administratie "se umplu de clientela politica". "Nu as vrea sa vad ca posturile de secretar de stat se umplu cu clientela politica. Ele trebuie sa fie ocupate pe criterii de competenta", a declarat Basescu.

Plecarea de la guvernare a social-democratilor nu este o tragedie, este concluzia trasa de presedintele Basescu, desi "nu este un lucru bun".

"Nu spun ca este un lucru bun ce s-a intamplat, nu vreau sa judec actiunea politica in acest moment, insa in mod categoric este departe de a fi o situatie de dificultate extrema in care guvernul n-ar putea sa-si exercite atributiunile", a declarat presedintele Basescu.

Traian Basescu a precizat ca premierul este obligat ca in perioada urmatoare, pina in 45 de zile, sa formeze o majoritate in Parlament ca sa poata merge cu un nou Guvern in Parlament.

"Va asigur ca Romania merge mai departe", a conchis presedintele Basescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22