Basescu spune ca poate dizolva Parlamentul pe 7 decembrie, consilierii sai admit ca nu e posibil

Fara Autor | 16.10.2009

Pe aceeași temă

Presedintele Traian Basescu a spus ca, daca Parlamentul respinge doua propuneri de guvern, ar poate semna decretul de dizolvarea a legislativului a doua zi dupa cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale. In interviul acordat postului public de radio, Traian Basescu a precizat ca spera ca "acest lucru sa nu se produca". "Am convingerea că am făcut o ofertă bună pentru ţară şi pentru partide prin desemnarea domnului Croitoru", a mai spus Băsescu. Daca Parlamentul va respinge desemnarea ca premier a lui Lucian Croitoru, Traian Basescu ar putea recurge la desemnarea unui premier politic din PDL: "Nu am nicio altă soluţie decât să respect votul din alegerile din 2008 şi să desemnez un al doilea premier, de data aceasta politic, din partidul cu cel mai mare numar de parlamentari."

Consilierii prezidentiali Stefan Deaconu si Peter Eckstein Kovacs au admis însa ca nu e posibila dizolvarea Parlamentului pe 7 decembrie. "Data de 7 decembrie nu este un termen juridic. Înseamnă mai degrabă o dată de după depunerea jurământului în funcţia de preşedinte, în urma dobândirii celui de-al doilea mandat. Poate fi înainte de 13 decembrie, nu fix în 7", a spus Peter Eckstein Kovacs, citat de Antena3.

Si alt consilier prezidential, Ştefan Deaconu, a precizat ca dizolvarea Parlamentului nu poate avea loc decât după validarea mandatului noului preşedinte. Traian Băsescu "nu a stat să numere când expiră mandatul" în momentul în care a anunţat o posibilă dizolvare pe 7 decembrie, a spus Deaconu, citat de Newsin.

Pe de alta parte, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a declarat pentru Realitatea FM ca "e o decizie greu de luat în momentul acesta, mai ales că în Constituţie se spune că preşedintele poate dizolva Parlamentul, nu e obligat. Dar eu vă spun, nu strict legat de Traian Băsescu, ci legat de oricine ar câştiga aceste alegeri: dacă are în spate în intervalul acela de 60 de zile două căderi de Guvern, eu cred că oricine ar câstiga alegerile prezidentiale va fi tentat sa dizolve Parlamentul pentru că
ar vrea să fructifice avantajul de a fi câştigat alegerile pentru a avea o majoritate solidă în Parlament."

Crin Antonescu a precizat ca "daca voi iesi presedinte, eu nu voi cere alegeri anticipate. Nu cred ca Romania are acum nevoie de anticipate, chiar daca Partidului National Liberal, ca oricarui partid care da presedintele, alegerile anticipate i-ar aduce un plus, i-ar conveni." Liderul PNL a adaugat ca, din punct de vedere constitutional, Traian Basescu "nu va mai avea ocazia" sa dizolve Parlamentul. "Domnii Basescu si Videanu se înseala daca se gandesc ca teama parlamentarilor fata de alegerile anticipate il va scoate prim ministru pe Lucian Croitoru", a avertizat Crin Antonescu, citat de ziare.com.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22