Basescu: Tariceanu si Ponta profita de nefericirea Marianei Rarinca pentru a controla justitia

M. B. | 28.05.2015

Pe aceeași temă

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat joi, printr-o postare pe Facebook, cazul Marianei Rarica, femeia care a stat șase luni în arest preventiv șia fost apoi achitată de instanță, spunând că premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, profită de nefericirea femeii pentru a cere demisii și a controla justiția.

 

Miza lor, acuză Băsescu, este controlul justiției, care traversează un moment de cumpănă.

 

”Miza lui Tăriceanu și Ponta este controlul justiției și nu Doamna Mariana Rarinca. Cred că justiţia a ajuns la un moment de cumpănă. Cu siguranţă nu voi fi cel care să dea cu pietre în justiţia de astăzi, care s-a construit cu greu şi, cel puţin în ce mă priveşte, cu costuri politice mari, pentru că am apărat-o public şi atunci cînd nu merita apărată. Din păcate, în ultimele şase luni, setea de putere şi goana bezmetică după imagine a cîtorva lideri din justiţie, secondaţi de generali SRI cu capacitate ridicată de presiune şi şantaj, au generat derapaje care pot fi cu greu acceptate. În plus, pentru a avea imaginea completă, trebuie spus că CSM-ul a ajuns o măciucă agresivă ce se aplică peste gură oricui incearcă să facă observaţii sau aprecieri negative la adresa justiţiei”, notează Traian Băsescu pe Facebook.

 

”A intra în jocul lui Tăriceanu, care cere demisii şi demiteri la vîrful justiţiei, înseamnă atingerea obiectivului major al lui Voiculescu, Ponta şi Antonescu din vara lui 2012, acela ca PSD și acoliții să dobîndească controlul justiției. Problema este dacă Inspecția Judiciară și CSM-ul vor intra în jocul tandemului Ponta – Tăriceanu. Cazul doamnei Mariana Rarinca este, în opinia mea, mult mai complicat decît pare, dar cu semnificaţii limpezi pentru riscurile arestului preventiv utilizat ca mijloc de a închide gura unui justiţiabil incomod sau pentru a-i diminua șansele la apărare, iar apariţia imediată a unor indivizi gata să denigreze judecătorii care au achitat-o nu arată decît capacitatea de dezinformare a unora”, mai notează fostul președinte.

 

Fostul președinte precizează însă că nu are de gând să ceară demisia Liviei Stanciu sau a Laurei Codruța Kovesi, precizând că se înclină în fața judecătorilor de la Curtea de Apel care au hotărât achitarea Marianei Rarinca.

 

„Nu-mi trece prin cap să cer demisia doamnelor Stanciu şi Koveşi sau a domnului Coldea. Acesta este obiectivul PSD pentru a-şi putea instala în aceste funcţii oameni obedienţi de talia lui Niţu şi Sutiman de la Parchetul General. Justiţia chiar ar ajunge din nou o anexă a socialiştilor, aşa cum era pe vremea lui Adrian Năstase. Nu voi profita nici de nefericirea doamnei Mariana Rarinca pentru a cere demisii, dar mă înclin cu respect în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti care au achitat-o”, a mai trsnemis fostul șef al statului.

 

Traian Băsescu profită însă pentru a posta problemele pe care el consideră că le are justiția, probleme ce ”nu pot fi contestate şi care trebuie dezbătute public atîta timp cît nu sunt rezolvate”.

 

”1.Unii procurorii introduc în cererile de arestare preventivă şi în rechizitorii acuzaţii nesusţinute de probe şi elimină probele favorabile inculpatului, inducînd în eroare judecătorii;

2.Pentru a-şi atinge scopul arestării preventive, procurorii transferă selectiv către presă documente şi informaţii din dosare aflate în anchetă, creînd o uriașe presiune publică;

3.Judecătorii sunt adesea timoraţi de presiunea publică exercitată de televiziuni şi procurori, aprobînd cu uşurinţă arestul preventiv pentru oameni care sunt departe de a fi un pericol public sau de a avea posibilitatea să distrugă probe;

4. Prin publicitate excesivă controlată de procurori şi arestările preventive aprobate cu uşurinţă de către judecători, se ignoră drepturi fundamentale ale omului cum ar fi dreptul la apărare, dreptul la libertate de exprimare, dreptul la imagine;

5. Denunţuri tardive sunt încadrate de unii procurori în categoria denunţurilor iniţiale, permiţînd unor protejaţi să scape şi cu banii furaţi, şi fără pedeapsă penală. Măcar banii ar trebui recuperați;

6. Sunt cazuri în care delaţiunea este luată cu bună ştiinţă drept denunţ și utilizată ca probă, ducînd la inculparea și arestarea preventivă, fără probe care să genereze suspiciunea rezonabilă;

7. În timp ce prin acţiunea incorectă a procurorilor care transmit presei informaţii selectate din dosare inculpaţii sunt pur şi simplu zdrobiţi pe imagine, orice încercare a inculpatului de a se apăra public este considerată un grav atac la desfăşurarea anchetei;

8. Utilizarea ca probă a rapoartelor tehnice făcute de salariaţi ai DNA şi nu de experţi independenţi autorizaţi ai MJ;

9. Utilizarea de experţi independenţi controlaţi de procurorii de caz;

10. Procurori care lucrează în dosare sub controlul ofiţerilor SRI şi care îndreaptă forţat ancheta spre concluziile sugerate de SRI fără a putea demonstra prin probatoriu cele susţinute împotriva inculpaţilor”, notează Traian Băsescu.

 

Fostul președinte mai precizează și că pentru a fi întregistrate în continuare progrese în justiție, este nevoie de o continuare a reformelor, subliniind încă o dată că CSM trebuie să ”înceteze apucăturile de măciucar împotriva oricui are păreri prin care nu este slăvită justiţia”.

 

”Rămîn un adversar neîmpăcat al arestărilor preventive inutile. Consider că ele îngrădesc dreptul la apărare, sunt umilitoare pentru cei cărora li se aplică fără probe care să ducă la indicii rezonabile, fie ei oameni de rind sau persoane publice”, încheie Băsescu. 

 

CITESTE SI:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22