Bashar al-Assad: Dacă Siria pierde bătălia, haosul se va întinde în tot Orientul Mijlociu

D.g. | 20.01.2014

Pe aceeași temă

Președintele sirian Bashar al-Assad a avertizat, luni, într-un interviu pentru AFP, că, dacă țara sa va pierde lupta împotriva rebeliunii, haosul se va întinde în tot Orientul Mijlociu. 'Dacă Siria pierde această bătălie, va însemna că haosul se va întinde în toată regiunea Orientului Mijlociu', a afirmat liderul sirian, informeaza Agerpres.

În același interviu, realizat duminică la Damasc, președintele Assad a atenționat că războiul împotriva rebelilor va fi de lungă durată, chiar dacă au fost înregistrate progrese în această privință. ''Putem spune că realizăm progrese în lupta antiteroristă, dar aceasta nu înseamnă că victoria este iminentă. O astfel de bătălie este complicată, ea nu este ușoară și cere mult timp', a afirmat Bashar al-Assad, respingând orice distincție între rebeli și și jihadiști.

Totodată, președintele Assad a susținut că forțele regimului său nu au comis ''niciun masacru'' de la începutul războiului, acuzându-i în schimb pe rebeli de comiterea ''peste tot'' de crime împotriva civililor. ''Statul sirian îi apără pe civili. Secvențele video și fotografiile confirmă că sunt teroriști care comit masacre. Nu există niciun document care să probeze că guvernul sirian ar fi comis (astfel de crime) de la începutul crizei și până în prezent', a dat asigurări președintele sirian.

În interviul pentru agenția de presă franceză, președintele Assad a acuzat Franța, care susține rebeliunea din Siria, de a fi devenit o țară 'vasală' Qatarului și Arabiei Saudite în schimbul 'petrodolarilor'. 'Franța a devenit o țară vasală care execută politica Arabiei Saudite și Qatarului. Cum pot petrodolarii să-i facă pe anumiți responsabili occidentali, în special din Franța, să schimbe principiile Revoluției franceze pentru câteva miliarde de dolari?', a mai declarat liderul de la Damasc.

Referindu-se la apropiata conferință de pace internațională asupra Siriei, așa-numita Geneva-2, ce urmează să înceapă miercuri în Elveția, președintele Assad a apreciat că prioritatea acestei reuniuni trebuie să fie lupta împotriva terorismului în țara sa. ''Conferința de la Geneva trebuie să aibă rezultate clare privind lupta împotriva terorismului (...), aceasta ar fi decizia, rezultatul cel mai important al conferinței. Orice rezultat politic care nu va cuprinde lupta împotriva terorismului nu va avea nicio valoare', a insistat Bashar al-Assad în interviul menționat.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22