„Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”- moțiune împotriva ministrului Dan

Dora Vulcan | 11.09.2018

„Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”. Aşa se numeşte moţiunea simplă a Opoziţiei, împotriva ministrului Carmen Dan, care va fi citită marți în plenul Camerei Deputaţilor.

Pe aceeași temă

 

 

 Liderii PNL au făcut apel şi la cei din PSD, dacă sunt îngrijoraţi de derapajele de la Ministerul de Interne, să voteze astfel încât ministrul să plece acasă. Opoziţia nu poate să treacă singură această moţiune, transmite Digi 24.

 

Votul final va fi dat miercuri, iar în textul moţiunii este contestat şi faptul că puterea nu a fost de acord să facă sesiune extraordinară cu privire la protestele din 10 august şi nici nu a permis chemarea Vioricăi Dăncilă în legislativ, pentru acelaşi subiect. Demisia lui Carmen Dan a fost cerută şi de Gabriela Firea, în Comitetul Executiv Naţional, lucru care a creat un adevărat scandal în partid.

 

Referitor la proteste, Liviu Dragnea a anunţat că zilele acestea, informaţii noi vor fi făcute publice, informaţii care sunt de natură să schimbe percepţia publică legată de subiect.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22