Bădălău, omul lui Dragnea: peste 20 de parlamentari din opoziție vor vota moțiunea

Dora Vulcan | 19.06.2017

Presedintele executiv al PSD Nicolae Badalau susține că peste 20 de parlamentari de la alte partide vor vota motiunea de cenzura PSD-ALDE.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 

"Motiunea va trece cu un scor extrem de substantial. Asa cum v-am informat si ieri (duminica, n.red.), si alti parlamentari din alte partide, considerand ca motiunea e un lucru bun, vor veni si vot vota langa noi", a spus Badalau, citat de ziare.com.

 

Intrebat cati parlamentari de la alte partide vot vota motiunea PSD-ALDE, Badalau a spus: "Cred ca peste 20".

 

Intrebat ce mesaj are pentru Ponta si Grindeanu, Badalau a raspuns: "Sanatate multa si spor la guvernare inca 2 zile".

 

Motiunea de cenzura va fi votata miercuri la ora 11. PNL, PMP si USR au anuntat ca nu participa la vot.

 

 

Context

 

  • Kelemen Hunor, după cadoul zilei de 15 martie: majoritatea are dreptul să schimbe guvernul

 

 

Presedintele UDMR Kelemen Hunor a dat luni un semnal despre felul în care vor vota parlamentarii minoritatii maghiare la moțiunea lui Dragnea împotriva luI Grindeanu atunci când spune că "cei care au obtinut majoritatea, daca vor sa schimbe un guvern, trebuie sa aiba aceasta posibilitate de a o face".

 

 

Trocul pe moțiune: UDMR a primit cadou trecerea în regim de urgenţă în comisii (activitatea în plen a fost anulată din ordinul lui Dragnea) a trei proiecte fundamentale pentru interesele minorităţii maghiare şi care până acum au fost motiv de dispute inclusiv în instanţă: reducerea pragului de locuitori maghiari pentru ca limba maghiară să fie declarată maternă, ziua naţională a Ungariei să fie declarată zi a maghiarilor din România şi dreptul folosirii steagului secuiesc şi a altor însemne pe clădiri, instituţii, etc. Suav, Dragnea spune că proiectele nu sunt de ieri de azi, adică nu le-a inventat el acum. Nu, doar le-a scos când interesul propriu şi personal i-a dictat şi le-a rezolvat în regim de urgenţă cu sprijinul maşinăriei majorităţii. Hunor respinge ţâfnos termenul de "negociere" şi spune că el nu a purtat negocieri. Sigur că nu. Dar recunoaşte cu gura lui că e troc şi că nici Legea salarizării nu trecea fără sprijinul UDMR. UDMR are 30 de parlamenari. În aceste condiții, moțiunea lui Dragnea împotriva marionetei de la Palatul Victoria care s-a săturat să facă frumos va trece cu brio. Oricâte defectări se vor produce în tabăra PSD și oricât s-ar trudi îndepărtații din PSD și ALDE - Ponta și Constantin - să racoleze. 

 

 

 

Hunor spune că nu s-a luat inca o decizie, dar este vorba despre "principiul majoritatii, un principiu democratic", potrivit caruia "cei care au fost votati si detin majoritatea trebuie sa aiba si dreptul de a schimba ministrii si guvernul daca doresc".

 

”Moțiunea de cenzură este instrumentul oricărui Parlament de a controla, de a da jos Guvernul. Eu cred că un principiu trebuie să fie clar pentru toată lumea: cei care au fost votați și dețin majoritatea trebuie să aibă și posibilitatea și dreptul de a schimba inclusiv premierul, dacă doresc. Ei au dreptul să facă acest lucru. Ar fi fost bine să o fi făcut fără acest scandal, fără acest circ, dar rolul și până la urmă principiul trebuie să funcționeze indiferent cine asigură majoritatea”, a declarat Kelemen Hunor.

 

Votul pe moțiunea anti-Grindeanu s-a dovedit pentru minorități o bună ocazie de negociere a interesului pe diferite proiecte. UDMR a reușit să obțină declararea zilei naționale a Ungariei ca zi a maghiarilor din România, cu toate beneficiile ce derivă de aici iar PSD a obținut ”votul pe conștiință”.

 

 

UDMR este, de departe, cea mai curtată formațiune pentru a-și da votul de susținere la moțiunea împotriva lui Grindeanu. Trei proiecte au trecut, cu sprijinul majorității, de comisii, unul dintre ele fiind cel care stabilește că ziua de 15 martie este ziua maghiarilor din România. Trei proiecte destinate minorității maghiare au trecut de comisii înainte de votul pe moțiune. 

 

15 martie a fost declarată sărbătoarea comunităţii maghiare din România și va fi zi liberă. Decizia a fost luată în comisiile comune de administratie şi drepturile omului din Senat.

 

Coincidenţă sau nu, decizia vine în ziua negocierilor purtate de Coaliţia de guvernare cu UDMR, pentru motiunea de cenzură.

 

Luni, activitatea plenului a fost paralizată pentru a se putea lucra în comisii. Acum vedem și miza. Totul pentru salvarea lui Dragnea.

 

 

 

 

  • ”Vot de conștiință” pentru: ziua Ungariei ca zi a maghiarilor din România, folosirea steagului secuiesc și creșterea numărului localităților în care limba maghiară e limbă maternă

 

 

Parlamentarii minorităților au decis cum vor vota la moţiunea de cenzură a PSD-ALDE la adresa Guvernului Grindeanu. Va fi un vot după conştiinţă, spun liderii acestora.

 

Reprezentanții minorităților și cei ai UDMR s-au întâlnit luni cu liderii coaliției PSD-ALDE. În urma acestei întâlniri, a fost o ședință a parlamentarilor minorităților, în care s-a luat o decizie: fiecare membru al acestui grup parlamentar va vota după cum îi dictează conștiința.

 

Această decizie este în avantajul celor care au inițiat moțiunea, pentru că aceștia nu au nevoie ca un întreg grup parlamentar să voteze pentru demiterea Guvernului, ci ca de la fiecare grup parlamentar să vină câteva voturi care să le întărească poziția.

 

 

Trei comisii parlamentare din Camera Deputatilor au fost convocate de urgenta pentru a da un raport pentru proiectul de lege cu miza esentiala al UDMR, depus abia la finalul lunii mai, prin care se scade pragul de 20%, cat este in prezent, la 10% al numarului persoanelor apartinand minoritatii nationale din totalul populatiei unei localitati necesar pentru ca autoritatile sa asigure folosirea limbii materne, dar si introducerea conceptului "numar semnificativ de cetateni" in acest caz. Pe scurt, proiectul prevede scaderea pragului numarului de persoane care apartin unei minoritati nationale din totalul populatiei unei localitati, astfel incat sa poata fi folosita limba materna in institutii - de la 20% la 10%.

 

 

Deputatii din trei comisii - juridica, drepturile omului si administratie au fost convocati in jurul orei 16.30 pentru ora 18.00 la sedinta pe acest proiect. Mai mult, cei din comisia juridica avuserera deja sedinta si, la cateva minute dupa incheierea ei, au primit SMS pentru ora 18.00, au precizat surse parlamentare pentru HotNews.ro.

 

 

In proiectul cu miza importanta pentru UDMR se propune ca autoritatile publice si entitatile sa poata adopta si folosi, alaturi de insemnele oficiale ale Romaniei si alte insemne, simboluri care sa exprime identitatea etnica, istorica, culturala si economica a cetatenilor apartinand minoritatii nationale, locuitori ai respectivei localitati.

 

 

 

Altfel spus, se reglementeaza controversata problema a utilizarii steagurilor, motiv de tensiune in relatia cu majoritatea.

 

 

Guvernele anterioare au deschis procese si sanctionat primarii maghiari care arborau steagul secuiesc, or noua reglementare le-ar permite acestora sa decida singuri daca si ce simboluri pot utiliza.

 

 

 De asemenea, 15 martie va fi declarata sarbatoare a comunitatii maghiare din Romania, după cum au decis parlamentarii majorității în comisiile comune de administratie si drepturile omului din Senat.

 

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune ca nu i se pare nimic ciudat si ca nu e nici coincidenta, ci doar ce stabilisera de la inceputul anului.

 

"Legea care a fost azi in comisie la Senat este un proiect de lege care a fost depus acum 3-4 luni (chiar pe 15 martie - n.red.), a fost dezbatut in comisii si astazi s-a adoptat si probabil va ajunge si in plen", a spus Kelemen Hunor. Intrebat daca nu i se pare ca este o coincidenta, acesta a raspuns: "Nu exista nicio coincidenta, am stabilit la inceputul anului ca aceste legi vor fi adoptate in aceasta sesiune. (...) Pentru mine, nimic nu este ciudat. Nu suntem la targ, sa primim ceva si sa dam ceva la schimb", a comentat liderul UDMR la observatia jurnalistilor daca UDMR va sustine motiunea, in schimbul votarii legii.

 

In continuare, Kelemen a sustinut ca "nu astazi ne-am trezit sa votam diferite proiecte. A fost o colaborare echilibrata. Nici Legea salarizarii unice nu ar fi trecut fara voturile noastre. Am spus ca la sfasitul sesiunii de primavara vom face o analiza a colaborarii noastre parlamentare si vom trage o linie. Proiectele care au fost inaintate au fost depuse, sunt publice si nu prevad nimic altceva decat ce am discutat noi in aceasta perioada de jumatate de an. (...) Si legea 215 (privind utilizarea limbii materne - n.red.) a fost pe ordinea de zi saptamana trecuta, si legea privind ziua comunitatii maghiare din Romania. Au fost discutate in comisii, nu azi au fost puse pe ordinea de zi".

 

 

Astfel, din moment ce se apropie sfarsitul sesiunii parlamentare, mai spune Kelemen Hunor, era normal ca legile sa fie introduse pe ordinea de zi.

 

 

Presedintele PSD Liviu Dragnea spune că respectivele legi "nu au fost facute azi-noapte sau de dimineata": "Sunt legi care sunt de mult timp in procedura si le-a venit randul. Despre aceste legi, cu UDMR si ALDE s-a discutat de la inceputul sesiunii. Eu nu stiu exact ce contine fiecare lege. (...)"Am inteles ca s-a spus la televizor ca am vandut Transilvania, nu vindem Transilvania, nu vindem nicio bucata din tara", a mai declarat presedintele PSD.

 

 

Nu spune nimeni că sunt de ieri sau de astăzi ci doar că proiectele în interesul UDMR au fost scoase la negociere când interesul PSD; în speță al lui Dragnea, a dictat.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22