Becali RAMANE DEPUTAT. Pedeapsa accesorie de pierderea drepturilor electorale i-a fost SUSPENDATA

Fara Autor | 11.02.2013

Pe aceeași temă

Instanţa supremă i-a aplicat o pedeapsă accesorie lui George Becali privind pierderea drepturilor electorale, însă i-a suspendat-o pe perioada termenului de încercare, astfel că patronul FC Steaua, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, rămâne parlamentar, conform Mediafax.

 

Deputatul PNL Gigi Becali a fost condamnat, luni, la trei ani de închisoare cu suspendarea pedepsei, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru sechestrare de persoane, beneficiind de circumstanţe atenuante, întrucât a stăruit în a-şi repara paguba pricinuită.

"Condamnă pe inculpaţii George Becali, Ştefan Fănuş Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu şi Mihai Mila, pentru săvârşirea a câte trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.189, alin.2, Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art.74, alin.2, Cod penal, raportat la art.76, alin.1, lit.b, Cod penal, pentru fiecare infracţiune şi pentru fiecare inculpat, la câte trei pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare, fiecare. Conform art.33 lit.a, raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal, dispune ca inculpaţii George Becali, Ştefan Fănuş Dediu, Cătălin Otto Zmărădescu şi Mihai Mila să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare", se arată în minuta ICCJ.

 

Potrivit sursei citate, în baza art. 861 Cod penal, ICCJ a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante de câte trei ani închisoare, aplicate inculpaţilor Becali, Dediu, Zmărăndescu, Mihai şi Popa pe durata unui termen de încercare de câte opt ani, stabilit conform dispoziţiilor art.862 Cod penal. "Aplică inculpaţilor George Becali, Ştefan Fănuş Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu şi Mihai Mila pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal", mai notează ICCJ.

Articolul 64 Cod penal se referă la interzicearea unor drepturi, însă aplicarea articolului 71, care prevede modul de executare a pedepsei accesorii, stipulează că "pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii".

De altfel, în minută, ICCJ precizează că, în baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor George Becali, Ştefan Dediu, Cătălin Zmărăndescu, Mihai Mila şi Marcel Popa, pe durata termenului de încercare (de opt ani).

Deputatul PSD Eugen Nicolicea, secretar al Camerei Deputaţilor, a declarat, luni, după ce s-a anunţat sentinţa în cazul parlamentarului, că George Becali îşi păstrează mandatul de deputat, dacă în sentinţa de condamnare nu se specifică pierderea drepturilor electorale.

"Dacă nu se specifică pierderea drepturilor electorale, nu-şi pierde mandatul, iar pierderea drepturilor electorale în mod automat se face atunci când eşti încarcerat, deci nu în acest caz", a spus Nicolicea.

Sursa: MEDIAFAX

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22