Pe aceeași temă
ORGANIZATORI: Asociaţia Experimental Project in parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia
OBIECTIVE:
Pentru a experimenta acolo unde se credea că nu mai este nimic de dezvoltat / Pentru a încuraja procedeele de imprimare şi multiplicare a imaginii / Pentru a inova / Pentru a promova gravura contemporană / Pentru a extinde cercul de consumatori de artă contemporană / Pentru a gândi în perspectivă / Pentru a nu fi limitat în creaţie / Pentru a dialoga / Pentru a susţine profunzimea de¬mersului artistic contemporan.
PERIOADA DE DESFĂSURARE:
20 Noiembrie 2010 - 30 Ianuarie 2011
LOCATII:
• Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti”, Mogoşoaia
• Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu
• Atelier 030202 – spatiu de artă contemporană, Bucureşti
• Anaid Art Gallery, Bucureşti
• Institutul de Istoria Artei “G. Oprescu” al Academiei Române
CURATORI IEEB4:
• Eva Möseneder - Austria
• Marta Raczek – Polonia
• Adrian Guţă - România (curator al expoziţiei Experiment în Gravura Românească din anii 1970-1980)
ECHIPA:
Ciprian Ciuclea - Director IEEB, Preşedinte al Asociaţiei Experimental Project
Olivia Niţiş - Curatoare consultantă, Vice-Preşedinta Asociaţiei Experimental Project
Andreea Micu - Asistentă de proiect
Cosmina Tănase - Consultantă Relaţii Publice
Nicoleta Apostol - Asistentă de proiect (voluntariat)
PREMIUL BIENALEI:
Organizatorii vor acorda Premiul Bienalei unui artist care va fi invitat într-o rezidenţă de o lună în cursul anului 2011 la Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” Mogoşoaia. De asemenea se va acorda E & H SCHOLARSHIP/RESIDENCY AWARD unui artist, în cursul anului 2011, în Frankfurt şi Heidelberg, timp de 10 zile.
CONCEPT:
IEEB prezintă o reflecţie utilă cu privire la starea artelor grafice astăzi, cu accent pe experiment în tehnicile de multiplicare a imaginii, dar şi pe inovaţia adusă limbajului grafic şi poziţionarea lui în perioada contemporană.
Continuând procesul început în ediţiile anterioare, IEEB va prezenta lucrări de artă multiplicabilă realizate prin reproducere mecanică, digitală, tehnici de imprimare clasice dar recontextualizate, tehnologiile bazate pe calculator, intervenţiile video alăturate procesului de imprimare, obiectul im¬primat, cartea obiect, instalaţia sau acţiunile filmate a unor procedee noi de imprimare, multiplicare, deteliorare sau modificare a imaginii.
Serialitatea şi reproductibilitatea sunt cuvintele cheie.
Xilogravura, tehnicile de gravură în metal, litografia, serigrafia, etc vor primi o atenţie specială atunci când ele se îndreaptă către un demers conceptual, cu substanţă şi idee.
Promovăm şi susţinem experimentul în gravură, noi soluţii şi tehnici de imprimare, dialogul cu tri¬dimensionalul sau investigarea obiectului cu ajutorul gravurii, lucrările dispuse serial, instalaţia fo¬losind gravura şi/sau obiectul gravat. Tehnicile combinate, suporturi de imprimare neconvenţionale, obiectul şi ready made-ul peste care se intervine cu gravura, colajul în gravură, printurile digitale sau alte posibile metode de imprimare, abordarea gravurii spre tridimensional, înregistrarea video a procesului, de la idee la imprimare sunt încurajate.
CURATORI:
Ediţia a 4-a a Bienalei beneficiază de prezenţa a două curatoare din Austria şi Polonia, Eva Möseneder şi Marta Raczek, responsabile cu selectia artiştilor, ţinând cont de relaţia dintre tehnică şi concept, tradiţie şi inovaţie, cu accent pe experiment.
Eva Möseneder este un nume important în domeniul gravurii, artistă şi remarcabilă tehniciană, venind din mediul consacrat al oraşului Salzburg, concentrat în jurul atelierului de gravură TraklHouse.
Marta Raczek este vicepreşedinta Trienalei Internaţionale de Gravură de la Cracovia, curatoare şi istoric de artă, activă în mediul artistic polonez şi internaţional, interesată de problematicile teoriilor şi practicilor artistice contemporane.
Aceasta formulă curatorială mizează tocmai pe relaţia dintre tradiţie şi experiment, curatoarele având experienţe şi raportări diferite la domeniul gravurii, dar al căror interese converg către con¬ceptul unitar al Bienalei axat pe promovarea dimensiunii contemporane a gravurii.
În cadrul acestei ediţii curatorul român Adrian Guţă, important istoric şi critic de artă, a acceptat pro¬vocarea de a selecta importanţi artişti români activi în arta anilor 1970-1980 care au inclus în preocupările lor formule experimentale de multiplicare a imaginii, pentru expoziţia conexă Experiment în Gravura Românească din anii 1970-1980. Expoziţia are scopul de a recupera şi a încuraja experimentul în gravura românească, de a-l face mai bine cunoscut publicului local şi internaţional.
EVENIMENTELE DIN CADRUL IEEB 4:
20 Noiembrie 2010 h. 15.00 – deschiderea oficială a Bienalei (Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia)
• Expoziţia principală (curatori: Eva Möseneder - AUT, Marta Raczek - POL)
• Expoziţia Experiment în Gravura Românească: din anii 1970-1980 (curator: Adrian Guţă - ROM)
22 Noiembrie 2010 h. 19.00 (Atelier 030202)
• Expoziţie de gravură experimentală contemporană mexicană (curator: Ciprian Ciuclea)
23 Noiembrie 2010 h. 17.30 (Foaierul Teatrului de Comedie)
• Conferinţa: Dilemele gravurii contemporane între tradiţie şi experiment
24 Noiembrie 2010 h. 11.00 (Institutul de Istoria Artei “G. Oprescu” al Academiei Române)
• Workshop, Marcelo Balzaretti - MEX, Institutul de Istoria Artei “G. Oprescu” al Academiei Române
h.19.00 Anaid Art Gallery
• Expoziţie de gravură experimentală contemporană poloneză (curatoare Marta Raczek)
10 Ianuarie 2011 h.13.00 (Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu)
• Expoziţie de gravură experimentală contemporană spaniolă Reproduction, repetition and rebellion. Multiplicity in Spanish emergent art
Pentru detalii vă rugăm accesaţi site-ul oficial al Bienalei: www.experimentalproject.ro
