Pe aceeași temă
Toader și-a anunțat absența de la prezentarea raportului DNA în timpul ședinței CSM în care nu a primit aprobarea la solicitarea sa de demitere a Laurei Codruța Kovesi. Motivul invocat a fost că nu a primit la timp raportul de activitate al DNA.
„Mâine aveți bilanțul, mâine este 28 februarie și până mâine trebuia să îmi trimiteți raportul de activitate pe 2017 şi nu l-am primit. Aveți o explicație? Mi-ați trimis și o invitație și vă mulțumesc, dar sigur nu voi veni, că eu vin acolo să mă uit la dumneavoastră ca ministru al Justiției fără a vă îndeplini obligația din lege să îmi dați raportul. (...) Potrivit legii, raportul se trimite la invitați", i s-a adresat Toader șefei DNA.
Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, va prezenta miercuri, de la ora 11,00, la Sala de Marmură a Cercului Militar Național din București, raportul de activitate al DNA pe anul 2017.