Birchall promite că va publica pe 9 iulie cele două rapoarte GRECO privitoare la România

Dora Vulcan | 04.07.2019

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a comunicat Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) că Guvernul a autorizat publicarea celor două rapoarte privind România, pe data de 9 iulie, ora 11,00.

Pe aceeași temă

"Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a comunicat oficial Secretariatului Executiv al Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) decizia Guvernului României de a autoriza publicarea celor două rapoarte privind România: 'Raportul de follow-up la Raportul ad-hoc privind România' şi 'Raportul interimar de conformitate din cadrul rundei a patra de evaluare privind România'", se arată într-un comunicat de presă transmis joi de MJ.

Potrivit sursei citate, urmare a propunerii GRECO, s-a convenit publicarea celor două rapoarte în data de 9 iulie, la ora 11,00 (ora României).

Rapoartele vor fi publicate simultan, în limba română şi limba engleză, pe paginile web ale Ministerului Justiţiei (www.just.ro), respectiv GRECO (www.coe.int/greco).

Percepţia publică privind nivelul scăzut al corupţiei în unele ţări poate conduce la subestimarea necesităţii unor măsuri de combatere a acestor practici, se arăta în raportul anual publicat, pe 25 iunie, de Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), organismul anticorupţie al Consiliului Europei.

''Corupţia are consecinţe devastatoare pentru drepturile omului, democraţie şi statul de drept. În general, statele noastre membre au făcut progrese pentru a pune în practică măsuri de prevenire şi combatere a corupţiei, dar trebuie făcut mult mai mult. Recomandările GRECO nu sunt opţionale. Guvernele, parlamentarii şi alte autorităţi naţionale trebuie să-şi arate angajamentul în combaterea corupţiei prin implementarea integrală a recomandărilor GRECO'', declara secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, citat de Agerpres.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22