Black Cube sustine ca angajatii sai aveau acordul celor mai inalte institutii ale Romaniei

Vlad Toma | 13.04.2016

Black Cube, firma de investigatii israeliana, a anuntat ieri ca isi va continua eforturile pentru aducerea in tara a celor doi angajati ai sai arestati de statul roman.

Pe aceeași temă

 

Organizatia a precizat de asemenea ca actiunile din Romania ar fi fost in acord cu legea nationala si ca aveau autorizatii de la cele mai inalte autoritati, anunta The Times of Israel.

 

"Black Cube a actionat in Romania in acord cu legea si cu autorizarea si permisiunea celor mai inalte structuri. Vom continua sa actionam cu toata forta pentru a ajunge la un final fericit pentru aceasta situatie, pentru a-i aducere imediat acasa pe Ron si David", se arata in comunicat.

 

Israelienii care au spionat-o pe șefa DNA ar fi fost angajați de doi moguli media, potrivit unor surse citate de Hot News.

 

Conform unor surse judiciare citate de Mediafax, cei doi israelieni care au spionat-o pe sefa DNA ar fi primit o lista cu 8 persoane pe care ar fi trebuit sa le urmareasca iar unul dintre ei, Weiner Ron, ar fi primit 5.000 de euro pentru misiunea din Romania.

 

Curtea de Apel Bucuresti a prelungit ieri arestarea preventiva a celor doi cu 20 de zile.  

 

DIICOT a anunțat că anchetează patru cetățeni israelieni pentru că ar fi spionat comunicațiile Laurei Kovesi, șefa DNA, existând de asemenea tentative de compromitere a acestia. Acțiunea ar fi avut loc în martie, doi dintre suspecți fiind deja arestați. DIICOT îi acuză pe Ron Weiner și pe David Geclowicz de constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informat, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrității datelor informatice și operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice.

 

“În cauză, există suspiciunea rezonabilă că pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv/Israel cât şi în Londra/UK, împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei, printre care şi cei doi inculpaţi, WEINER RON şi GECLOWICZ DAVID au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credenţialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea şi transferul fără drept a conţinutului acestora.

 

În cadrul grupării astfel constituite, cei doi inculpaţi aveau roluri şi sarcini precis trasate de către  cei doi lideri, respectiv inculpatul WEINER RON răspundea de partea tehnico-informatică a activităţii, deţinând cunoştinţele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing şi de compromiterea efectivă a conturilor de e-mail, în timp ce, în prealabil, inculpatul GECLOWICZ DAVID era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia şi anturajul persoanei publice vizate şi de obţinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail, care în continuare formau ţinta atacurilor informatice”, arată DIICOT.

 

În replică, israelienii de la Black Cube susțin că angajații lor sunt nevinovați. “E inutil să mai spunem că toți angajații Black Cube respectă legea locală și că acuzațiile împotriva lor sunt neadevărate și nefondate. Avem încredere totală că adevărul va ieși la suprafață și că ambii angajați vor fi eliberați în siguranță pentru a se întoarce acasă în zilele următoare”, a transmis Black Cube într-un comunicat citat de Times of Israel. 

 

Recent, compania a lansat un proiect în România pentru a strânge dovezi privind corupția serioasă în Guvernul României și în agențiile sale. În timp ce acționau în acest sens, doi dintre angajații companiei au fost arestați după ce au făcut descoperiri semnificative”, susține firma Black Cube, citată de cotidianul israelian.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22