Blaga, despre demisia lui Baconschi: Uneori divorţul poate fi mult mai elegant decât căsnicia

Fara Autor | 03.06.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a comentat, luni, înaintea şedinţei BPN, scrisoarea de demisie a lui Teodor Baconschi din partid cu precizarea că "uneori divorţul poate fi mult mai elegant decât căsnicia", informează Mediafax.

Întrebat înainte de şedinţa BPN despre scrisoarea de demisie din PDL a lui Teodor Baconschi, Blaga a spus: "Am văzut-o, am văzut şi declaraţiile domniei sale. Apreciez că, iată, uneori divorţul poate fi mult mai elegant decât căsnicia".

Întrebat despre postarea pe blog a europarlamentarului PDL Monica Macovei, care sugerează sancţionarea vicepreşedintelui PDL Alin Popoviciu, Vasile Blaga a spus că fiecare membru al PDL are dreptul la opinie, dar părerile trebuie spuse în interiorul partidului.

"Fiecare membru al PDL are dreptul la opinie. M-aş bucura dacă, aşa cum spune Statutul, ele ar avea loc în interiorul partidului", a spus Blaga.

CITITI SI Liderii PDL discută despre excluderile lui Preda, Baconshi şi Paleologu. Preda: Nu am fost invitat. Am venit să mă apăr

Europarlamentarul PDL Monica Macovei sugerează că BPN al partidului ar trebui să îl sancţioneze pe vicepreşedintele Alin Popoviciu pentru că din cauza afirmaţiilor acestuia "nereale şi jignitoare" PDL a pierdut doi foşti miniştri într-o săptămână.

Macovei scrie pe blog despre situaţia din PDL, sub titlul: "Ce va face BPN astăzi?".

"Îl va sancţiona BPN pe Alin Popoviciu pentru că, din cauza declaraţiilor lui nereale şi jignitoare, PDL a pierdut doi foşti miniştri, Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi, într-o singură săptămână? Se va delimita BPN de afirmaţiile dlui Popoviciu?", scrie Macovei pe blogul său.

"Cum spunea şi prietenul meu Adrian Papahagi, «tristă performanţa să pierzi doi miniştri de talie europeană într-o singură săptămână.» Pentru performanţa asta tristă cineva trebuie să răspundă", consideră Monica Macovei.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi şi-a anunţat demisia din PDL, printr-o scrisoare deschisă adresată duminică preşedintelui partidului, Vasile Blaga, în care reproşează, printre altele, că reformiştii din PDL n-au fost niciodată sprjiiniţi şi acceptaţi de conducerea formaţiunii.

Gestul lui Baconschi vine în contextul în care conducerea PDL va discuta, luni, despre viitorul în formaţiune al celor care critică deciziile partidului, cei vizaţi fiind şi Cristian Preda şi Theodor Paleologu, rămânând de văzut dacă se va lua sau nu o decizie în cazul acestora.

Vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu declara, marţi, că va propune în şedinţa din 3 iunie a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu şi Daniel Funeriu, pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, spunea, joi, că există "colegi din partid" care atacă PDL folosind "aceeaşi retorică la fel ca USL", adăugând că aceste cazuri vor fi discutate în structurile formaţiunii, însă nu a dorit să spună numele celor care vor fi în discuţie sau posibilele sancţiuni.

Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a demisionat, săptămâna trecută, din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână preşedintelui PDL, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educaţiei. "Stimate domnule preşedinte al PDL, Domnule Vasile Blaga, prin prezenta vă solicit să înregistraţi demisia mea din calitatea de membru al PDL. Am înţeles că este în discuţie o propunere de excludere a mea din partid, propunere care nu a fost respinsă public de conducere. Prefer să nu îi pun pe colegii din PDL în situaţia unui conflict de loialitate: să ridice mâna împotriva voinţei conducerii sau să ridice mâna împotriva unui coleg căruia nu au ce-i reproşa", scria Funeriu.

CITITI SI Teodor Baconschi, scrisoarea de demisie: Plec din PDL FĂRĂ urmă de RESENTIMENT

sursa: RL

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22