Blaga, despre o guvernare cu PP-DD: Nu m-am gândit niciodată. E tot o intoxicare a lui Ponta

Fara Autor | 01.10.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că nu s-a gândit niciodată la o guvernare alături de PP-DD, partidul condus de Dan Diaconescu, această ipoteză fiind "tot o intoxicare" a lui Victor Ponta, potrivit Mediafax.

"Nu m-am gândit niciodată, de unde aţi scos concluzia asta? Este tot o intoxicare a domnului Ponta. Uitaţi-vă exact pe ce am declarat la întâlnirea tinerilor noştri de la Eforie Nord. Nu eu stabilesc dacă domnul Diaconescu conduce un partid democrat sau dacă intră în Parlament", a precizat Vasile Blaga.

El a mai spus că în prima zi de Parlament se vor şti care sunt partidele care au intrat.

"Pe de altă parte, toate partidele care vor fi în viitorul Parlament, se discută din prima zi de exemplu algoritmul conducerii Camerelor. Trebuie să discute oricine cu Diaconescu (dacă intră în Parlament - n.r.), şi Ponta ca şef de partid, şi Diaconescu ca şef de partid. Astea sunt copilării şi minciuni ale domnului Ponta", a spus Blaga înainte de şedinţa BPN al PDL.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22