Blaga: In locul doamnei Udrea eu nu as fi ramas ministru

Fara Autor | 09.09.2010

Pe aceeași temă

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, afirma ca daca ar fi votat pentru depunerea mandatului intregului Guvern, precum ministrul Turismului, Elena Udrea, iar solutia nu ar fi fost adoptata in partid, el si-ar fi dat demisia din Guvern.





"Eu n-am fost sa vad explicatiile pe care le-a dat doamna Udrea. Dar cand ai astfel de abordari trebuie sa te gandesti ca faci parte dintr-o coalitie si astfel de abordari trebuie discutate in coalitie. Sa vedem, coalitia ar fi acceptat un nou guvern? Ma intrebati ce as fi facut eu. Eu n-as fi ramas (ministru - n.r.), dar asta este cu totul altceva", a declarat pentru Evenimentul Zilei Vasile Blaga, care a votat in partid pentru o remaniere, nu pentru plecarea intregului cabinet.





O pozitie similara are si un alt coleg de partid dar si de Guvern al Elenei Udrea, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara. "Categoric, eu ma solidarizez total cu guvernul. Daca as da un vot impotriva guvernului, eu a doua zi as pleca", a declarat Valeriu Tabara.





Ministrul Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea, a explicat insa intr-un interviu acordat pentru Revista 22 ca nici macar nu a luat in calcul ideea demisiei.





"Niciun moment nu s-a pus problema ca vreun ministru sa-si dea demisia. Problema s-a pus asa: ori sa fie remaniati cativa ministri pe care ii nominalizeaza primul-ministru, fie isi depune mandatul intregul cabinet, fara ca asta sa insemne neaparat ca toti ministrii pleaca".





De aceeasi parte a baricadei se afla si vicepresedintele PD-L Valeriu Stoica. "Eu am inteles ca Elena Udrea nu s-a desolidarizat de guvern, ci a avut o pozitie legata de modul cum ar trebui sa actioneze PD-L in propriul interes", a explicat Stoica.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22