Blaga: Parlamentarii PDL vor fi prezenţi la plen, avem şapte absenţe, din care patru absolut motivate

Fara Autor | 27.08.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că speră ca la şedinţa Parlamentului în care va fi prezentată decizia CCR privind referendumul să fie cvorum, arătând că parlamentarii PDL vor fi prezenţi şi că sunt doar şapte absenţe, din care patru absolut motivate, relateaza Mediafax.

 

Întrebat înainte de şedinţa Colegiului Director al PDL dacă va fi cvorum la şedinţa Parlamentului, Blaga a spus: "Eu sper că da. Noi vom fi."

El a adăugat că sunt şapte absenţe în rândul parlamentarilor PDL, în acest moment, iar patru sunt absolut motivate şi că acest lucru va fi discutat la şedinţa grupurilor parlamentare de la ora 14.00.

 

Întrebat cum comentează încercarea PNL de a bloca revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, Blaga a spus: "Eu cred că toţi trebuie să respectăm legile statului şi Constituţia. Astăzi (luni - n.r.) este convocat Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a putea prezenta un judecător de la Curtea Constituţională decizia, şi atât".

Întrebat dacă PDL are susţinerea UDMR, Blaga a spus că nu a discutat cu cei de la UDMR, dar că aceştia în mod normal "s-au purtat întotdeauna regulamentar" şi nu vor fi probleme.

Colegiul Director al PDL s-a întrunit luni, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta situaţia politică actuală.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22