Blaga: PDL VA ATACA la CCR Legea descentralizării

D.g. | 18.11.2013

Pe aceeași temă

PDL va ataca la Curtea Constituţională (CCR) Legea descentralizării, după ce Executivul îşi va asuma, marţi, răspunderea în faţa Parlamentului, a declarat şeful democrat-liberalilor, Vasile Blaga, informeaza Romania Libera.

"Timpul este extrem de scurt şi desigur că vom depune amendamente, dar, cel mai important, vom ataca la Curtea Constituţională acest act normativ, pentru că avem atât motivaţii pe formă cât şi pe fond", a arătat Blaga.

El a menţionat faptul că a fost încălcat Regulamentul Senatului pentru că era obligatoriu cvorumul de şedinţă al Biroului Permanent al acestui for legislativ.

"Iată au luat această decizie practic împotriva Regulamentului Senatului. În Cameră, într-adevăr, în Birouri pot să participe cât doresc ei pentru a lua decizii şi pentru a stabili un program pentru modul de lucru în Cameră, dar în Senat este obligatoriu cvorumul de şedinţă al Biroului, şi au fost doar 6 din 13 şi avem şi amendamente pe fond", a menţionat Vasile Blaga.

El a arătat că multe dintre aceste amedamente ale PDL au fost deja materializate într-un document al partidului de care răspunde vicepreşedintele PDL Alin Tişe.

"Vom ataca acest act normativ al Curtea Constituţională. Vă daţi seama, vineri după-amiază l-au depus, noi am cerut colegilor ca până la ora 13:00 şi nu până la 15:00 să depună amendamente şi le vom discuta în Biroul Permanent (al PDL n.r.). Pe fond sunt foarte multe amendamente, ele au fost deja materializate într-un document al partidului de care a răspuns domnul vicepreşedinte Alin Tişe, dar le vom discuta în BPN", a mai spus Vasile Blaga.

Birourile Permanente ale Parlamentului au decis, vineri, că grupurile parlamentare pot depune amendamente la Legea descentralizării până luni ora 15.00 , iar şedinţa de plen pentru procedura asumării răspunderii Guvernului va avea loc marţi.

SURSA: Romania Libera

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22