Blaga, ultimul avertisment pentru Udrea: Ipocrizia nu poate fi dusă la maximum

Fara Autor | 05.08.2013

Pe aceeași temă

Vasile Blaga îi dă Elenei Udrea ultimul avertisment cu privire la statutul acesteia de membru PDL. Preşedintele democrat-liberal a afirmat, luni, că va clarifica lucrurile în partid, astfel încât cei care nu au aceleaşi obiective cu PDL şi care sunt preocupaţi de "coagularea oamenilor spre alte zone" să părăsească formaţiunea politică.

"Nu poţi fi un membru fidel al PDL contribuind la construcţia altui partid. Vom clarifica lucrurile destul de repede. Vom avea un Colegiu Director la Baia Mare. Cine este în PDL va trebui să muncească pentru acest partid. Toate la timpul lor. Ipocrizia nu poate fi dusă la maximum. Ca să fie foarte clar, toţi colegii vor trebui să aibă o atitudine tranşantă, ce doresc în viaţă: în PDL urmărind obiectivele partidului, sau în PDL încercând să coaguleze oameni spre alte zone ca partidul să nu-şi poată atinge obiectivele", a declarat, luni, Vasile Blaga, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL.

Elena Udrea a fost criticată în ultimele luni de către mai mulţi lideri democrat-liberali fiind acuzată că sabotează din interior PDL. Fostului ministru al Dezvoltării i se reproşează faptul că a încercat să-şi creeze o tabără proprie în rândurile democrat-liberalilor astfel încât să rupă partidul, pregătind trecerea grupării sale la Partidul Mişcarea Populară.

Ruptura dintre gruparea Blaga şi gruparea Udrea a devenit foarte vizibilă o dată cu congresul din martie al democrat-liberalilor, fostul ministru al Dezvoltării reacţionând foarte dur după înfrângerea înregistrată. Tot atunci, Traian Băsescu declara ruptura definitivă faţă de partidul pe care l-a condus şi care l-a adus la Cotroceni.

În ultimele patru luni mai mulţi pedelişti susţinători ai Elenei Udrea au părăsit PDL, în timp ce în teritoriu unii democrat-liberali împreună cu anumiţi consilieri prezidenţiali precum Sebastian Lăzăroiu şi Daniel Funeriu pregătau organizarea filialelor Partidului Mişcarea Populară.

 

CITITI SI Elena Udrea: M-as inscrie in Miscarea Populara daca se transforma in partid

sursa:rtv.net

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22