Pe aceeași temă
Joseph Blatter a demisionat marţi din funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), din cauza scandalului de corupție care zguduie organizația, după ce vineri obţinuse al cincilea său mandat în fruntea acestui for.
”M-am gîndit serios la președinția mea și la cei 40 de ani petrecuți de mine la FIFA. Iubesc FIFA mai mult ca orice. Mandatul meu nu pare să aibă suportul tuturor. De aceea v-am chemat aici.
Voi organiza un Congres Extraordinar pentru a mă înlocui din funcția de președinte. Trebuie să limităm mandatele și durata acestora. M-am luptat pentru aceste schimbări, dar eforturile mele au fost contracarate”, a spus Joseph Blatter, citat de gsp.ro.
Sepp Blatter a fost reales după ce prinţul iordanian Ali bin Al Hussein s-a retras înaintea celui de-al doilea al alegerilor desfăşurate vineri la Zurich.
Implicat mai mult sau mai puţin în afaceri de corupţie, cum sunt cele legate de fostul partener de marketing ILS, dar şi de alegerea gazdelor Cupelor Mondiale din 2018 (Rusia) şi Qatar (2022), Blatter nu a prezentat un program propriu-zis, dar a precizat la congresul de anul trecut: "Misiunea mea nu s-a încheiat încă şi vă spun că vom construi o nouă FIFA".
Alegerile au avut loc in plin scandal de corupție care zguduie FIFA, șapte din oficialii care urmau să participe la această reuniune fiind arestați miercuri.
Departamentul de Justiție al SUA a pus sub acuzare, miercuri, mai mulți oficiali și funcționari ai forului mondial, pentru fapte de corupție ce se întind pe durata a 24 de ani.
''Ei au corupt afacerile din fotbalul mondial pentru a-și servi interesele și pentru a se îmbogăți'', a declarat Loretta Lynch, ministru american al Justiției, după inculparea pentru corupție a nouă aleși ai FIFA și a cinci parteneri ai acestei instanțe mondiale a fotbalului.
Şapte dintre oficialii FIFA au fost reţinuţi miercuri de Ministerul elveţian de Justiţie și urmează să fie extrădați în SUA, unde sunt acuzați de luare de mită şi alte foloase, fapte care au avut loc de la începutul anilor 1990 şi până în prezent.
Cei arestați se aflau în Elveția pentru a participa la Congresul forului mondial, unde vineri a fost reales Blatter.
Valoarea mitei se ridică la peste 100 de milioane de dolari. Acţiunile lor ilegale ar avea legătură cu unele turnee de fotbal din America Latină.