Blocaj în alianța USR PLUS după ce Chichirău nu s-a prezentat la confruntarea cu Iolu

Redactia | 24.02.2020

Cosette Chichirău, candidatul USR la primăria Iași nu s-a prezentat duminică la dezbaterea pe care urma să o aibă cu Liviu Iolu, candidatul PLUS, pentru desemnarea unui candiat al alianței la primăria Iași

Pe aceeași temă

După ce a așteptat-o 30 de minute pe Cosette Chichirău pentru ceea ce ar fi trebuit să fie o confruntare de programe, care să fie decisivă pentru desemnarea candidatului alianței la primăria Iașiului, Liviu Iolu și-a prezentat programul.

„Îmi voi prezenta programul care deja este afişat pe site-ul meu. Acesta era scopul dezbaterii de azi, să ne prezentăm programele, atât eu cât şi candidatul USR, iar după aceea să alegem cel mai bun program, cea mai bună echipă pentru Iaşi”, le-a spus jurnaliștilor Liviu Iolu, candidatul PLUS.

„Nu am fost anunţat direct. Am primit un mesaj că presa din Iaşi a fost anunţată de amânarea dezbaterii, lucru care pentru noi este neprotocolar, să zicem, pentru că a fost o dezbatere decisă împreună şi trebuia să o ţinem împreună. (...) Nu ştim motivele. Motivele trebuie să le aflaţi de la doamna Chichirău. Din punctul meu de vedere, îmi prezint programul astăzi, aşa cum am stabilit de altfel. Trebuia să îşi prezinte şi Cosette Chichirău programul”, a declarat Iolu.

Candidatul PLUS a spus că partidul său va anunța conducerea reunită a alianței despre blocajul înregistrat la desemnarea candidatului alianței pentru primărie.

„Candidatul Alianţei se stabileşte conform protocolului. În mod normal trebuia să avem discuţiile pentru desemnare nu numai pentru candidatul la primărie ci şi la consiliul local. În acest moment Biroul Judeţean Iaşi (n.r. PLUS ) va anunţa conducerea reunită a Alianţei că există un blocaj la nivel de desemnare. Probabil că va urma o mediere din partea Birourilor Naţionale reunite în acest moment, dacă nu ajungem la o decizie comună aici la Iaşi”, a completat Liviu Iolu.

Nici colegul de partid al lui Cosette Chichirău, deputatul USR Dan Lungu, nu a știut că aceasta nu se va prezenta la confruntare.

„Din punctul meu de vedere sunt absolut necesare amândouă. Cam aşa ar fi normal, întâlnirea în Alianţă pentru a stabili care este candidatul comun, după aceea candidatul comun poate convoca o întâlnire cu partea dreaptă a scenei politice locale pentru o alianţă împotriva actualului primar. Cred că ambele întâlniri îşi au rostul lor, oricare ar fi motivele, şi trebuiau să se desfăşoare în mod consecutiv, cea de azi şi după aceea cealaltă. Fiecare cu rolul ei”, a afirmat Dan Lungu.

Sâmbătă, USR Iaşi a scris pe Facebook că dezbaterea de duminică va fi amânată pentru că doreşte o „dezbatere mai extinsă a dreptei”, indicând că şi-ar dori o alianţă cu PNL.

La aceeaşi postare, PLUS Iaşi le atrage atenţia celor de la USR, într-un comentariu, că dezbaterea „nu poate fi amânată unilateral”.

„Dragi colegi, aceasta este o dezbatere pentru stabilirea candidatului comun al Alianţei USR PLUS pe care am agreeat-o (sic!) de comun acord. Nu poate fi amânată unilateral.

Vă aşteptăm la dezbatere pentru a prezenta ieşenilor programele şi viziunea candidaţilor pentru Iaşi. Noi ne-am pregătit şi ne prezentăm duminică, la ora 11.00, la Hotel Traian”, au scris cei de la PLUS Iaşi într-un comentariu la postarea iniţială a USR Iaşi.

Comentariul a fost, ulterior, şters, scrie Mediafax.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22