Pe aceeași temă
“Trebuie sa spunem adevarul chiar atunci cand acesta este incomod. Daca aceasta lege va aduce nedreptati este vina BNR ca nu a reusit sa convinga prin argumente rationale", a declarat viceguvernatorul Bogdan Olteanu, vineri, intr-o converita de presa.
Propunerea lansata de BNR are la baza argumente privind stabilitatea financiara, de natura juridica si etica, potrivit Hot News. Dezbaterea privind legea darii in plata a provocat discutii aprinse intre sustinatorii ei – in frunte cu deputatul Catalin Zamfir si avocatul Gheorghe Piperea – si comunitatea bancara.
"Legea darii in plata, asa cum a fost trimisa la Presedintie, va face mult mai greu accesibile creditele ipotecare pentru cei care vor dori sa cumpere case in viitor. In cazul creditelor ipotecare este probabil ca avansul va ajunge la 35-50%, ceea ce este de nesuportat. Creditul ‘Prima Casa’ va disparea cu totul cata vreme garantia statului nu va mai fi acceptata, ea fiind stinsa prin efectul legii, in cazul unei decizii de dare in plata. Aceasta lege are consecinte dramatice asupra generatiilor urmatoare”, a mai aratat Bogdan Olteanu, potrivit sursei citate.
Comentarii 1
adio case - 12-11-2015
faceti si ceva pentru generatia asta de tineri sa poata avea posibilitatea de cumpara o casa in rate dar cu dobanzii mici, nu sa se ajunga sa se omoare ca nu pot achita creditele . rate pe 25-30 de ani si poate intr-o zi or sa va multumeasca sau or sa va ridice um monument
Răspunde