Pe aceeași temă
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) totalizau, la 30 septembrie 2013, 36,386 miliarde euro, fiind cu 706 milioane euro mai mari faţă de cele înregistrate la finele lunii august, arată datelor publicate marţi de Banca Naţională a României, relatează Agerpres.
La 30 septembrie 2013, rezervele valutare la BNR se situau la nivelul de 33,086 miliarde euro, faţă de 32,173 miliarde euro la 31 august 2013.
În cursul lunii septembrie au avut loc intrări de 1,856 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de euroobligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 1,5 miliarde euro) şi altele.
Ieşirile, de 943 milioane euro, au reprezentat modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăseşte a 11-a rambursare de capital din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (pentru care Banca Naţională a României a rambursat 121,6 milioane euro, iar Ministerul Finanţelor Publice a rambursat 121,6 milioane euro).
În septembrie, rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,3 miliarde euro.
Plăţile scadente în luna octombrie 2013 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 217 milioane euro.
Obiectivele administrarii rezervei , stabilite pana in 2015
Pana in 2015 potrivit strategiei votate in CA al BNR, compozitia valutara a rezervei va varia astfel: euro - intre 55 si 85 % din totalul rezervei; dolarul SUA - intre 10 si 35% iar celelalte valute vor pondera cu cel mult 15% totalul rezervei valutare.
Potrivit aceleiasi decizii a CA al BNR, un alt obiectiv este legat de stabilirea unei durate medii de pana la sase luni atat pentru intreaga rezerva valutara, cat si pentru fiecare valuta componenta; fixarea unei limite de expunere fata de entitatile private emitente de obligatiuni garantate cu active de cel mult 10% din totalul rezervelor internationale.
Context:
La nivel global, rezervele valutare mondiale s-au majorat in 2012 cu 734 miliarde dolari SUA fata de sfarsitul anului anterior, ajungand la nivelul de 10.936 miliarde dolari SUA. China a ramas cel mai mare detinator de rezerve valutare la nivel global, cu o pondere de 30,3% din valoarea totala a rezervelor la sfarsitul anului.
Obiective ne-am fixat, cine le duce pana la capat?
De administrarea rezervelor se ocupa un comitet foarte discret din interiorul BNR- Comitetul de administrare a rezervelor internationale (CARI) , care se reuneste lunar, fiecare sedinta ne-depasind mai mult de o ora. "La nivel operativ exista consultari zilnice intre membrii comitetului", au declarat pentru HotNews oficiali ai Bancii de emisiune.
"Anul trecut, ponderea obligatiunilor guvernamentale in totalul rezervelor valutare s-a redus fie din cauza randamentelor negative ale unor titluri de stat europene care s-ar fi incadrat in parametrii strategiei noastre, fie ca aceste randamente erau prea mici fata de gradul de risc incorporat sau fata de alternativele de investitii pe care le aveam. Am majorat insa ponderea numerarului si cea a depozitelor plasate", au mai spus oficialii BNR.
Cat de rentabila este administrarea rezervei?
In anul 2012, rentabilitatea portofoliilor denominate in euro si dolari SUA s-a situat la nivelul de 0,17 %, respectiv 0,22%. Comparativ, portofoliile de referinta (indicii Bank of America Merrill Lynch, formati din titluri de stat purtatoare de cupon, cu maturitati reziduale de pana la un an) au inregistrat in anul 2012 o rentabilitate totala de 0,07 la suta pentru euro si 0,18 la suta pentru dolarul SUA.
Ponderea monedei unice europene in totalul rezervelor valutare s-a diminuat la sfarsitul anului 2012 pana la 72,72% (de la76,72%) iar ponderea dolarului s-a majorat cu 3,97 puncte procentuale, pana la 18,74%.
Asa cum se subliniaza si in literatura de specialitate, cresterea dincolo de nivelul optim al rezervei poate conduce in timp la o serie de riscuri si costuri: presiuni inflationiste, investitii excesive, bule speculative, complicatii in coordonarea politicii monetare, pierderi insemnate de capital in bilanturile autoritatilor monetare etc.
Detinerile de aur fac sa scada marja dintre profitul activelor si costul pasivelor, reducand profitabilitatea bancii centrale din punct de vedere al venitului net la dobanda. Cu toate acestea, din punct de vedere al diversitatii, aurul s-a dovedit o investitie excelenta. Profitabilitatea detinerii de rezerve valutare este determinata de relatia dintre ratele dobanzii la rezervele constituite in moneda nationala si ratele dobanzii la rezervele valutare si de impactul evolutiei cursului de schimb asupra valorii rezervelor exprimate in moneda nationala.
"In cazul in care ratele dobanzii la rezervele constituite in moneda nationala sunt mari, iar ratele dobanzii la rezervele valutare sunt mici, este posibil ca respectiva banca centrala sa aiba probleme."
E bine sa ai rezerve pentru situatia in care moneda nationala se afla in scadere.
In cazul in care moneda nationala scade, banca centrala isi poate vinde rezervele pe piata, poate stabiliza moneda si poate obtine un profit, care cu putin noroc indeparteaza efectele negative cauzate de detinerea initiala a rezervelor. Pe de alta parte, in cazul in care rezervele sunt investite in active denominate in dolari de exemplu, o scadere considerabila a dolarului reduce valoarea investitiei masurata in moneda nationala.
Faptul ca bancile centrale isi asuma riscuri tot mai mari in incercarea de a imbunatati profitul la rezerve da nastere unei intrebari: "este indicat sau nu ca bancile centrale sa detina capital impotriva acestor riscuri asa cum face orice firma din sectorul privat?", se arata intr-o alta lucrare de specialitate.
Isarescu, despre rezerva de aur: "Nu vreau sa mai creasca"
"Eu am o invatatura. Este cam pesimista. Deci eu nu vreau sa mai creasca rezerva de aur, personal, sunt aici peste 100 de tone, pentru ca sunt superstitios. De cate ori am trecut peste 100 de tone Romania a patit ceva. De data asta sa ramanem la 100 de tone, este suficient de mult, 103 tone", a declarat Mugur Isarescu la Simpozionul anual de istorie si civilizatie bancara "Cristian Popisteanu", cu tema "Aurul in istoria bancilor centrale", gazduit de BNR.
De-a lungul timpului, seful bancii centrale a avut mai multe interventii in care a afirmat ca nu mai doreste cresterea rezervei de aur din superstitie.
El si-a amintit ca in anul 1990, la doua ore dupa ce a fost numit guvernator BNR, a mers la Tezaur. "De ce? Ca sa ating aurul, era si ultima rezerva tangibila a Romanei si ca sa capat incredere", a mai spus Guvernatorul.
Aurul s-a apreciat timp de 12 ani consecutivi pana in luna septembrie a anului 2011, cand a atins pretul record de 1.923,7 dolari pe uncie (aproximativ 61,8 dolari pe gram). Ulterior, cotatia metalului pretios a intrat pe o panta predominant descendenta si se plaseaza acum la aproape 30% sub nivelul record din 2011. Totusi, cotatiile sunt mult peste cele din urma cu opt ani, cand uncia se tranzactiona la circa 400 de dolari.
Scopul rezervei internationale:
- Onorarea platilor aferente obligatiilor externe ale statului roman
- Asigurarea credibilitatii tarii, fluidizarea imprumuturilor externe, limitarea vulnerabilitatii externe (absorbtia socurilor financiare adverse in perioade de criza sau in situatia restrangerii accesului la pietele internationale de capital)
- Consolidarea credibilitatii politicii economice, a politicii monetare si a celei de curs de schimb, inclusiv prin posibilitatea interventiei in sprijinul monedei nationale
- Acumularea de avutii pentru generatiile viitoare si pentru a face fata unor socuri exogene neprevazute
Utilizarea rezervei valutare
- Rambursarea imprumuturilor externe contractate de statul roman, a dobanzilor si comisioanelor aferente
- Onorarea obligatiilor externe rezultate din garantiile emise de Guvernul Romaniei
- Participatii ale statului roman la organismele internationale
- Alte plati efectuate cu scopul indeplinirii unor obligatii externe ale statului roman
- Plata comisioanelor si spezelor aferente operatiunilor specifice de administrare a rezervei
- Rambursari de sume catre bancile comerciale in limita rezervelor minime obligatorii detinute de acestea in conformitate cu regulamentele BNR
- Vanzarea de valuta pe piata valutara interbancara.
In prezent, rezerva de aur se situeaza la 103,7 tone, ceea ce plaseaza Romania pe pozitia a 34-a in clasamentul privind rezervele de aur, condus de SUA cu peste 8.000 de tone.
SURSA: AGERPRES, HOTNEWS