Boc exclude legi speciale pentru anumiti bugetari

Fara Autor | 20.05.2009

Pe aceeași temă

Premierul Emil Boc a exclus, miercuri, posibilitatea existenţei unor legi speciale pentru angajaţii instituţiilor aflate în subordinea guvernului, subliniind că toţi funcţionarii publici plătiţi din banii statului vor face obiectul Legii unice a salarizării. " Nu putem sa acceptam formule de genul: venituri proprii, salarizare speciala. Acele venituri sunt tot venituri publice, ale statului, si in consecinta vom avea o singura lege" a declarat Boc, citat de Realitatea TV.

"Nu vom avea legi separate pentru angajaţii din agenţiile aflate în subordinea guvernului, ci va exista o singură lege pentru toate persoanele plătite din banii publici", a spus Boc.

Premierul a menţionat că aranjarea funcţiilor în grila de ierarhizare nu se va face în funcţie de persoane, ci după instituţii.

"Potrivit Constituţiei, trebuie să ţinem cont de puterea executivă, legislativă şi judecătorească, iar sistemul de salarizare trebuie să pornească de la realizarea acestui echilibru", a adăugat el.

Boc a spus că a dorit să transmită acest lucru şi reprezentanţilor sindicatelor ce discută pe tema Legii unice a salarizării la Ministerul Muncii, precizând că "discuţiile şi lucrările pe Legea unică a salarizării sunt în grafic şi că sindicatele şi ministerele sunt preocupate de această lege".

"Avem nevoie de o singura lege a salarizarii. Nu putem sa acceptam formule de genul: venituri proprii, salarizare speciala. Acele venituri sunt tot venituri publice, ale statului, si in consecinta vom avea o singura lege pentru toate agentiile si stricturile guvernamentale si neguvernamentale", a afirmat, miercuri, premierul Emil Boc, referindu-se la propunerea ca 8 institutii finantate integral din venituri proprii si 3 autoritati administrative autonome sa fie exceptate de la legea salarizarii unice.

Propunerea ca aceste institutii sa fie exceptate de la aplicarea legii salarizarii unice fusese facuta saptamana trecuta de Ministerul Muncii, insa ministrul Marian Sarbu a anuntat, ulterior, ca a renuntat la aceasta idee.

Pe lista figurau opt institutii publice finantate integral din venituri proprii, in cazul carora urma sa nu fie aplicata legea salarizarii unice: ANRE, AVAS, Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, Agentia de Compensare pentru Achizitii de Tehnica Speciala, Inspectoratul de Stat in Constructii, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii, Administratia Nationala Apele Romane, Administratia Fondului de Mediu.

La acestea se adaugau Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private - autoritati administrative autonome finantate integral din venituri proprii.

Reprezentanţii sindicatelor şi cei ai ministerelor au stabilit, până în prezent, trei variante de echivalare a funcţiilor din sistemul bugetar, pe cea mai înaltă treaptă de salarizare urmând să se regăsească preşedintele României, preşedinţii celor două camere ale parlamentului şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Premierul Emil Boc a cerut urgentarea discuţiilor pe aceasta lege, pentru ca Guvernul să poată să-şi asume răspunderea în Parlament pe Legea unică a salarizării, până în 30 iunie, a declarat, miercuri, presedintele executiv al Cartel Alfa.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22