Pe aceeași temă
Emil Boc a declarat astăzi că este un simplu primar, „un mic primar” şi că nu face parte din niciun partid. Boc, care s-a înscris recent în Fundaţia Mişcarea Populară, spune că nu ştie dacă va participa la mitingul pe care Partidul Democrat Liberal, al cărui preşedinte a fost, îl va organiza la Cluj-Napoca. „Poate merg, poate nu merg”, a spus Boc, potrivit Mediafax.
Sambata, 22 martie, Partidul Democrat Liberal organizeaza, la Cluj Napoca, un miting de protest impotriva guvernului 'Ponta - Marea Minciuna Nationala'. Mitingul va avea loc in Piata Lucian Blaga, incepand cu ora 11.00, si se va termina cu un mars catre Prefectura Cluj.
Acesta a precizat faptul că i s-a adus la cunoştinţă faptul că în Biroul Pemanent al partidului s-a decis să se organizeze un miting la Cluj şi că a dat toate aprobările necesare pentru această manifestaţie.
"M-au informat după ce au luat decizia în Biroul Permanent Naţional că organizează la Cluj miting. Este o decizie pe care o repesct, dar decizia mea... oi vedea. Ca şi primar pun tot la dispoziţie, ca şi om politic ajut şi analizez invitaţiile pe care le primesc. Am să analizez pentru că sunt un cetăţean liber”, a declarat Boc.
Primarul municipiului Cluj-Napoca a subliniat faptul că a fost şi va fi întotdeauna un partener al preşedintelui Traian Băsescu, alături de care, spune el, a trecut prin cele mai grele momente pe care le poate avea un politician.
„Mişcarea Populară este singura formaţiune care astăzi a decis să susţină programul de modernizare a României propus de preşedinte. Mă doare. Mă doare că partidul pe care eu l-am condus şi care a avut cel mai mare succes din întreaga lui istorie nu apară, aşa cum apără Mişcarea Populară, acele lucruri grele care într-adevăr ne-au costat politic şi preferă să se detaşeze de ele. Acest lucru mă doare", a spus Emil Boc.
Edilul a mai precizat că în aceste momente orice manifestare a opoziţiei este binevenită în condiţiile în care „actuala putere abuzează în fiecare zi de cetăţean”.
Peste 20.000 de oameni ii "vor transmite lui Victor Ponta ca ne-am saturat de incompetenta sa si a Guvernelor sale, de cinsimul, minciuna si manipularea cu care ne guverneaza", a scris liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, intr-o postare pe Facebook.
Acesta si-a insotit postarea si de un clip de promovare in care sunt scrise mesaje dure la membrii cabinetului Ponta.
Acesta nu este primul protest organizat de politicienii de opozitie fata de premierul Victor Ponta.
Sambata trecuta, mii de oameni au mers la mitingul Miscarii Populare fata de acciza la carburanti, pe care premierul Victor Ponta intentioneaza sa o introduca de la 1 aprilie.