Bode, audiat în dosarul 'Hidroelectrica, în care este judecată Udrea: Am urmărit interesul statului

Redactia | 15.03.2021

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost audiat luni, în calitate de martor, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul "Hidroelectrica", în care este judecată Elena Udrea.

Pe aceeași temă

Fostul ministru Elena Udrea este judecată pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă.

Bode a explicat că a fost chemat să dea declaraţii în faţa instanţei în legătură cu contractele încheiate de Hidroelectrica în anul 2012, pe vremea când era ministru al Economiei.

"În anul 2017, am avut această calitate de martor în procesul de urmărire penală şi am dat o declaraţie la DNA. Mi-am menţinut această declaraţie în faţa instanţei, Justiţia trebuie să se înfăptuiască. (...) FMI avea încheiat cu Guvernul României un acord. Printre obligaţiile asumate de România în acordul cu FMI era şi cea de reziliere - renegociere a contractelor bilaterale de vânzare a energiei electrice. Eu am preluat mandatul de ministru al Economiei în perioada în care acest proces de reziliere - renegociere era în derulare. În perioada în care am fost ministru, am spus şi în faţa instanţei, îmi amintesc că echipele de negociere de la Hidroelectrica aveau printre altele obligaţia să urmărească perioada de valabilitate a acestor contracte, reducerea cantităţii de energie electrică livrată, creşterea tarifelor la care se vindea energia electrică şi introducerea unei clauze de hidraulicitate scăzută. Ce înseamnă asta? Când era secetă, Hidroelectrica să nu fie obligată să vândă energie în cantitatea contractată. Acestea sunt chestiunile despre care am vorbit foarte mult în 2012. Din păcate, misiunea FMI era în derulare când Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu a fost demis prin moţiune de cenzură în aprilie 2012. Aşadar, eu am putut să spun de unde a preluat Hidroelectrica aceste contracte în mandatul meu şi până unde le-a dus", a declarat Lucian Bode.

Întrebat de jurnalişti dacă s-au făcut presiuni la acea vreme ca anumite firme să beneficieze de tarife preferenţiale de la compania Hidroelectrica, Bode a spus: "Nu. Eu am urmărit interesul statului român şi dovadă a afirmaţiei mele stau rezultatele negocierilor la sfârşitul mandatului meu".

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată de DNA că a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

"Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii", susţin procurorii.

Potrivit anchetatorilor, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media, Udrea a preluat-o de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.

În cazul lui Dan Andronic, DNA susţine că, atunci când a fost audiat ca martor, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei.

"De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanţei amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părţi sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deţinut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situaţia financiară a cotidianului deţinut de societatea media şi indicatori de performanţă doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoştinţa că publicaţiei îi 'merge bine'; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a 'verifica veridicitatea' informaţiilor obţinute", explică DNA.

Elena Udrea a fost condamnată recent la opt ani închisoare într-un alt dosar, însă decizia nu este definitivă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22